Havrileț, despre OUG 114: Aşa cum avem un mix al energiei, avem şi un mix al intereselor

Publicat pe Categorii Flux energetic
Prima Pagina Actual Flux energetic Havrileț, despre OUG 114: Aşa cum avem un mix al energiei, avem şi un mix al intereselor

Ordonanţa 114/2018 a fost solicitată de cei care câştigă în urma implementării ei, pentru că, aşa cum avem un mix al energiei, avem şi un mix al intereselor, iar din această Ordonanţă au de câştigat cei care au piaţa reglementată şi câştigul asigurat, a declarat Niculae Havrileţ, consilier al ministrului Energiei, la conferința Bursa “Energie pentru viitor sau taxe pentru astăzi?”

Furnizorii tradiţionali de gaze către consumatorii casnici sunt cei care au solicitat emiterea OUG 114/2018 şi tot ei sunt cei care au de câştigat în urma aplicării ei, a adăugat acesta, cu mențiunea că “și consumatorii casnici sunt câştigători, pentru că şi ei au fost protejaţi”.

Fostul președinte al ANRE a prezentat astfel OUG 114 la conferința Bursa: “Sunt aspecte bune şi aspecte mai puţin bune ale ordonanţei. Problema este dacă lucrurile bune sunt într-adevăr bune – unii zic că sunt bune, dar de fapt sunt rele – şi să vedem dacă cele rele sunt chiar rele. Se conturează nevoia de dezbatere cu privire la piaţă. Cei care pierd vor fi foarte activi pe piaţă, iar cei care câştigă nu vor interveni, dar se va vedea cine câştigă şi cine pierde. Se desprinde cu ochiul liber că majorarea preţurilor energiei şi a gazelor s-a întâmplat din cauza preţurilor marginale. În România, în momentele de consum extrem, ca urmare a temperaturilor extreme, mari vara şi mici iarna, producţia internă nu mai face faţă şi trebuie să importăm energie la un preţ mai mare decât preţul de producţie din România, iar acesta este un preţ marginal la care se aliniază şi producătorii interni. La fel şi la gaze. (…) În 2016, în România preţul gazelor de producţie internă era reglementat la 60 de lei pe MWh, iar pe pieţele internaţionale preţurile erau de 52 de lei pe MWh. Tot anul 2016 am solicitat şi nu s-a aprobat. Dacă făceam această liberalizare în 2016, acum am fi avut suficientă experienţă să gestionăm piaţa”.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *