Hidroelectrica a început anul 2026 cu rezultate financiare și operaționale semnificativ peste nivelul din perioada similară a anului trecut, raportând pentru primul trimestru un profit net de 1,307 miliarde lei, în creștere cu 122% față de cele 589 milioane lei înregistrate în T1 2025. Evoluția confirmă avantajul competitiv al producției hidro cu cost redus, dar și consolidarea modelului hibrid de business al companiei, prin extinderea accelerată a segmentului de furnizare.
Potrivit raportului transmis Bursei de Valori București, veniturile grupului au crescut cu 67%, până la 3,129 miliarde lei, în timp ce profitul brut a avansat cu 122%. Marja operațională a ajuns la 47%, iar marja netă la 42%, reflectând atât eficiența operațională, cât și reconfigurarea structurii veniturilor, cu o pondere tot mai mare a activității de furnizare.

Compania arată că, în contextul evoluțiilor din piața energiei, a aplicat o politică comercială prudentă, gestionând activ riscurile de preț și de volum și calibrând dinamic mixul producție–achiziție. În același timp, lichiditatea robustă și gradul redus de îndatorare permit continuarea planului de investiții.
Portofoliul de furnizare al companiei a continuat să crească accelerat, confirmând repoziționarea Hidroelectrica către un model comercial mai puternic ancorat în piața de retail. La 31 martie 2026, compania avea 1.312.627 locuri de consum, în creștere cu 108% față de aceeași dată a anului trecut, când portofoliul însuma 630.927 locuri de consum. Creșterea de peste 681.000 de locuri de consum reflectă atât atragerea unui număr important de clienți casnici, cât și extinderea segmentului noncasnic.
În primul trimestru al anului 2026, producția netă de energie electrică a crescut cu aproximativ 36% comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior, ajungând la 3.608 GWh. Evoluția a fost susținută de condițiile hidrologice favorabile, debitul Dunării atingând aproximativ 6.900 mc/s, peste nivelul înregistrat în primele luni din 2025.
Compania precizează că aportul hidrologic ridicat, manifestat într-un interval limitat de timp, a impus valorificarea rapidă a energiei produse, în principal pe piața angro. În consecință, cantitățile vândute pe acest segment au crescut cu 51% față de primul trimestru al anului trecut.
Veniturile din piața angro au înregistrat astfel o creștere de 85% în perioada ianuarie–martie 2026, evoluție determinată atât de majorarea volumelor tranzacționate, cât și de strategia comercială orientată către maximizarea valorii fiecărui MWh produs. Hidroelectrica a valorificat flexibilitatea grupurilor hidro pentru a crește veniturile din acest segment, volumele suplimentare generate de contextul hidrologic avantajos fiind tranzacționate eficient.
Și segmentul de furnizare a contribuit semnificativ la rezultatele companiei. Veniturile din furnizare au crescut cu 72%, la 1,127 miliarde lei, comparativ cu 655 milioane lei în primul trimestru din 2025. Evoluția reflectă atât optimizarea structurii portofoliului și a strategiei comerciale, cât și creșterea bazei de clienți și a cantităților de energie vândute.
Veniturile din echilibrare au crescut cu 13%, la 97 milioane lei, pe fondul majorării cu 53% a volumelor de energie, evoluție compensată parțial de reducerea cu 26% a prețului de vânzare comparativ cu perioada similară a anului trecut.
Totodată, veniturile din servicii de sistem au avansat cu 73%, până la 71 milioane lei, iar alte venituri din contracte cu clienții au crescut cu 5%, la 21 milioane lei.
Rezultatul pe acțiune a urcat la 2,91 lei/acțiune, față de 1,31 lei/acțiune în primul trimestru din 2025, ceea ce reprezintă o creștere de 122%.
În perioada următoare, compania își menține prioritățile strategice legate de eficiența operațională, optimizarea mixului producție–achiziție, dezvoltarea proiectelor din zona regenerabilelor și investițiile în capacități de stocare, pentru reducerea expunerii la variabilitatea hidrologică și consolidarea rezilienței pe termen lung.


















