Ediția aniversară cu numărul 20 a Forumului „Carieră în Industria Energetică”, organizată de Asociația Inginerilor Energeticieni și Electricieni – AIEE, a adus împreună 500 de participanți, peste 20 prezentări ale companiilor din sector și un program extins de networking și vizite tehnice desfășurate în perioada 5–10 mai 2026.
Evenimentul a reconfirmat, prin participare și interes, statutul său de platformă esențială de conectare între mediul academic și industria energetică, într-un moment în care tranziția energetică, digitalizarea și nevoia de specialiști accelerează transformarea întregului sector.
„Energia este viitorul” – Mesaje puternice la deschiderea Forumului

Deschiderea evenimentului a reunit reprezentanți ai mediului academic și ai industriei, care au transmis mesaje ferme despre rolul strategic al energiei și nevoia de formare a noii generații de ingineri.
„Avem mii de tineri care au beneficiat de oportunitățile oferite de acest eveniment. Era nevoie de acest proiect în domeniul energetic. Companiile partenere și mediul universitar au integrat acest proiect”, a declarat Mircea Bițoiu, președinte AIEE, evidențiind impactul consolidat al celor 20 de ediții ale forumului.
Horia Necula, prorector Politehnica București, a subliniat: „Energia este domeniul care dictează direcțiile de dezvoltare actuale. Este o mare oportunitate pentru voi, trebuie să profitați din plin. Avem nevoie de colegi bine pregătiți.”
Mesaje puternice au venit și din partea industriei:
Corina Popescu: „Încercați să vă găsiți mentori! Fiți mândri că ați ales această meserie și să o faceți cu pasiune!”
Silvia Vlăsceanu: „Nu părăsiți familia energeticienilor după ce terminați facultatea, rămâneți în acest sector și continuați să învățați.”
Liviu Gavrilă: „Trebuie să fiți buni în ceea ce faceți. Avem nevoie de oameni superspecializați.”
Manea Andrei: „Va trebui să vă găsiți locul și să fiți voi cei care stăpâniți AI.”
Nevoia de specialiști într-o industrie în permanentă transformare
În cadrul a 20 prezentări de companii și sesiuni de networking, participanții la eveniment au avut acces direct la profesioniști, oportunități de carieră și răspunsuri reale la întrebări importante pentru ei, aflând astfel cum arată concret industria energetică din interior: proiecte reale, provocări actuale și ce presupune a fi un specialist în domeniu.
Totodată, reprezentanții companiilor partenere au oferit perspective directe asupra transformărilor din sector, evidențiind direcțiile majore ale industriei: tranziția energetică, digitalizarea și accelerarea investițiilor.
Din partea Nuclearelectrica, Raluca Andreea Nedelcu a transmis: „Este momentul perfect să veniți în companie, este momentul proiectelor mari, există o mulțime de oportunități și de poziții vacante și, dacă sunteți motivați, veți ajunge foarte rapid în poziții superioare.”
Reprezentantul Hidroelectrica, Iulian Tudor, a subliniat dinamica accelerată a pieței: „Este o piață într-o continuă schimbare, cu energie la sfert de oră, prețuri negative și o nevoie permanentă de digitalizare și adaptare.”
Dan Horodinschi, Siemens Energy, a punctat direcția globală a industriei: „Ne ocupăm de decarbonizare și înlocuim tehnologiile poluante cu unele sustenabile. Sustenabilitatea este o piatră importantă a companiei.”

Din partea Grupului PPC, mesajele au evidențiat rolul regenerabilelor și al flexibilității în piață. „Energia regenerabilă este coloana vertebrală a tranziției energetice”, a spus Gabriel Popa, PPC Renewables. „Este o structură în care nu ai cum să te plictisești dacă vrei să înveți”, a punctat Tiberiu Ene, PPC Trading. Anamaria Iamandi, Rețele Electrice, a transmis: „Vă încurajez să explorați și să fiți curioși. Nu trebuie să aveți o traiectorie rigidă, ci să descoperiți ce vă place.”
Din partea Transelectrica, Bogdan Leu a subliniat: „Dacă ești perseverent și te ții de domeniu, rezultatele vor veni inevitabil. Avem un plan de investiții semnificativ în infrastructură.”

Lucian Ene, Schneider Electric, a punctat tendințele globale: „Până în 2030 vom avea nevoie de mult mai multă energie electrică. Automatizarea și digitalizarea sunt esențiale în toate industriile.”
Vasile Andrei, Adrem: „Suntem 3 companii în grup cu o singură misiune, trebuie să fim permanent actualizați cu tot ceea ce înseamnă tehnologie, iar compania noastră depune un efort semnificativ pentru a fi aproape de studenți.”
Reprezentanți ai altor companii partenere au subliniat în mod constant nevoia de specialiști, curiozitate profesională și implicare în proiecte reale.
Anton Assfoura, Black Sea Oil and Gas, a vorbit despre biometan, o dezvoltare organică, naturală, o nouă perspectivă asupra energiei din România. “Vor fi training-uri, vom căuta să integram cât mai mulți tineri, disciplina este foarte importantă.”
Andrei Manea, OX2: “Eu cred că acest mix între oameni cu experiență și între tineri care doresc, care vor, care pot și care au energia necesară, este piatra de temeile pentru a merge înainte.”
Cristian Dragomir, WALDEVAR Energy: “Vă încurajez sa fiți curioși, să vă implicați, pentru că garantat veți ajunge la rezultate.”
Mesut Septar, Monsson: “Avem nevoie de specialiști în toate domeniile și găsim loc pentru fiecare, doar să aveți în voi acea sclipire.”
Sebastian Enache, RenewAcad: “AIEE este puntea pe care eu nu am avut-o niciodată între facultate și viața reală. Sunt foarte multe companii, foarte multe oportunități în zona energetică.”
Dan Bujoianu, Alive Capital: “Curiozitatea te ajută foarte mult, îți schimbă modul cum gândești și cum te dezvolți profesional.”
Ovidiu Nicoiu, Eximprod Grup: “Suntem acel grup de companii care poate oferi soluții complete atât operatorilor de distribuție de stat, cât și celor din sectorul privat.”
Cornelia Turiac, VINCI Energies: “Majoritatea colegilor noștri intră de pe băncile facultății în companie și o părăsesc la pensie. Este o companie în care iți face plăcere să vii să lucrezi.”
Georgiana Negrea, DEER: “Avem în portofoliu un număr semnificativ de lucrări de investiții, dar mai ales investim în educarea elevilor, avem programe dedicate studenților de la liceele tehnologice.”
Raluca Stamate, Rompetrol: “Ne preocupă să știm ce ne diferențiază pe noi ca și angajatori de restul. Ce promisiuni avem pentru colegii noștri, dar și pentru cei care își doresc să se alăture echipei Rompetrol.”
Lucian Ene, Schneider Electric: “Ajutăm să electrificăm rețeaua, automatizăm, digitalizăm în orice segment de piață și în orice industrie. Suntem aproape perfect echilibrați, 50% femei, 50% bărbați.”
Liviu Drăgoi, ACE Industrial Software Solutions Sales Manager: “Concentrați-vă pe cariera voastră, alegeți responsabil, nu vă concentrați pe venit, chiar dacă e important în prima fază. S-ar putea ca un job cu un venit mic să reprezinte o rampă pentru următoarele etape din cariera voastră.”
Sebastian Stan, ENEVO Group: “Este un mediu de lucru absolut fascinant de plăcut, pentru tot ceea ce înseamnă cercetare, inovare și tot ceea ce constituie vârf de lance în energia din lume, nu numai din România.”
Vizite tehnice: experiență practică în centrale, rețele și infrastructură energetică
În perioada 7–10 mai 2026, programul Forumului a continuat cu vizite tehnice aplicate, oferind studenților acces direct la infrastructura energetică reală.
Participanții au vizitat:
• Centrala Electrică Fotovoltaică Călugăreni – PPC Renewables România
• Fabrica de transformatoare Retrasib
• Stația Electrică Sibiu Sud 400/220/110/20 kV operată de Transelectrica
Aceste vizite au completat componenta teoretică a forumului, oferind o perspectivă practică asupra funcționării sistemului energetic și asupra rolului critic al inginerilor în operarea și modernizarea infrastructurii.
Un moment dedicat a avut loc în deschiderea forumului, Președintele AIEE, Mircea Bițoiu prezentând detalii despre evoluția celor 20 de ediții ale evenimentului. El a punctat că acest proiect a fost, este și va fi dedicat studenților, tinerilor ingineri și nevoii reale de conectare din industrie. Au fost acordate distincții tuturor celor care și-au adus aportul pentru succesul evenimentelor de carieră în industria energetică.
AIEE adresează mulțumiri partenerilor care susțin acest proiect: PPC Romania, Hidroelectrica, Eximprod Grup, VINCI Energies, Nuclearelectrica, Siemens Energy, Distribuție Energie Electrică Romania, Schneider Electric, Rompetrol, Adrem, ENEVO Group, Alive Capital, Transelectrica, Monsson, OX2, BSOG Energy, Retrasib, RenewAcad, ACE Industrial Software Solutions și Waldevar.
Totodată, asociatia adrsează mulțumiri atât partenerilor strategici ai acestui eveniment: Ministerul Energiei, Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București, cât și partenerilor media: InvesTenergy, Focus Energetic, energynomics, NewsEnergy, Financial Intelligence, e-nergia, Bursa, MediaUno, Energy Industry Review, Energy-Center, Euronews Romania, și instituționali: RWEA, RPIA, HENRO, CIGRE, AEI.
Cu energie spre viitor!


















