Interes major pentru activele CEZ din România. Peste 30 de potenţiali cumpărători vor să cumpere activele CEZ din România, reiese din raportul privind rezultatele pe primele nouă luni ale grupului ceh.
„După o evaluare a acestor oferte, ne aşteptăm ca ofertele angajante să fie trimise în al doilea trimestru al anului următor și, ulterior, să fie semnat un acord cu câştigătorul licitaţiei. Finalizarea tranzacţiei este aşteptată în prima jumătate a lui 2021”, se precizează în documentul , citat de Agerpres.
În luna septembrie , CEZ a lansat o testare de piaţă cu privire la procesul de transfer al activelor din România. Astfel, potenţialii investitorii şi-au putut exprima interesul atât pentru întregul grupul de companii din România, cât şi în mod individual pentru oricare dintre companii.
Grupul CEZ în România include o companie de distribuţie (cu 1,4 milioane portofoliu de client), cel mai mare parc eolian de pe uscat din Europa situat la Fântânele-Cogealac, sistemul hidroelectric din Reşiţa format din patru lacuri de acumulare şi patru micro hidrocentrale şi o companie de furnizare de energie electrică şi gaze.
Procesul de transfer al activelor din România se derulează în conformitate cu nouă strategie a companiei-mamă, aprobată în luna iunie a acestui an. Aceasta prevede transferul treptat al activelor din Bulgaria, România, Turcia şi parţial şi din Polonia. Fac excepţie companiile axate pe domeniul serviciilor moderne de energie (ESCO), pe care CEZ doreşte să le dezvolte în continuare.