INTERVIU Bogdan BADEA, Președinte Directorat: E realist să spunem că, în toamna anului viitor, am putea fi pregătiți, din punct de vedere tehnic, astfel încât listarea Hidroelectrica să aibă loc

Publicat pe Categorii Interviuri InvesTenergy, Semnal
Prima Pagina Actual Semnal INTERVIU Bogdan BADEA, Președinte Directorat: E realist să spunem că, în toamna anului viitor, am putea fi pregătiți, din punct de vedere tehnic, astfel încât listarea Hidroelectrica să aibă loc

Planuri mari la Hidroelectrica:

  • Achiziția de active ale CEZ, Enel și UCM Reșița în momentul în care acestea vor fi disponibile pe piață
  • Nu pierdem din vedere eventuale oportunități regionale
  • Ne interesează în mod deosebit zona de regenerabile

Cu un cadru legislativ stabil și ajutată de listarea la bursă, Hidroelectrica are potențialul de a deveni nu doar unul dintre cei mai mari contribuabili din economia națională, dar și un jucător cu ambiții regionale, susține Bogdan Badea, Președintele Directoratului Hidroelectrica, într-un interviu acordat InvesTenergy, insistând că societatea pe care o conduce este foarte performantă atunci când funcționează pe piața liberă, lucru dovedit clar de rezultatele ultimilor ani. “Trebuie să fie bine înțeles că sectorul energetic are nevoie de investiții. Noi avem posibilitatea și dorința să le facem, dar avem nevoie de predictibilitate. Este nevoie de predictibilitate și decizii rapide din partea autoritaților. Hidroelectrica nu este un ONG care trebuie să ajute necondiționat, ci o afacere care trebuie să fie profitabilă”, spune Bogdan Badea.

Despre responsabilitate și planuri de viitor la Hidroelectrica, precum și alte teme de interes, puteți citi în Interviul acordat InvesTenergy de Dl Bogdan Badea, Președintele Directoratului Hidroelectrica

“Energie cu responsabilitate”  a fost tema Conferinței anuale InvesTenergy, care a  avut loc în data de 7 octombrie.  Vă rog Dle Bogdan Badea să ne spuneți ce înseamnă responsabilitate pentru Hidroelectrica? Dar pentru dvs, ca Președinte al Directoratului?

Pentru noi, la Hidroelectrica, responsabilitatea înseamnă să depunem toate diligențele astfel încât îndeplinim obiectivele pe care ni le asumăm, acționând în interesul acționarilor, cu respect față de ceilalți participanți la piață, față de clienți, parteneri și consumatori. Mai concret, suntem interesați să realizăm la timp programele de mentenanță și investiții astfel încât să securizăm obiectivele pe care le avem deja în  portofoliu, am luat decizii în ceea ce privește continuarea lucrărilor la cea mai mare parte din obiectivele istorice de investiții, privim cu interes la oportunitățile de noi achiziții pe care le oferă piața – și mă refer aici la vânzările de active anunțate de CEZ, Enel și UCM Reșița.

Care sunt factorii care vă împiedică să acționați responsabil pentru binele Hidroelectrica? Cum se prezintă legislația în domeniu?

Nu se pune problema să acționăm altfel decât responsabil și în interesul Hidroelectrica și al shareholderilor noștri. Dacă vă referiți la provocările și problemele cu care ne confruntăm, atunci este o altă discuție. Resimțim cel mai acut lipsa de predictibilitate a legislației, fapt ce afectează planificarea strategică a afacerilor companiei.

Practic, acte legislative precum OUG 114, frânează felul în care ne–am proiectat investițiile și ne forțează să gândim soluții pe termen scurt, ori investițiile în energie nu se fac așa. Vorbim de valori foarte mari, de lucrări care se desfășoară de-a lungul mai multor ani, iar pentru asta avem nevoie de viziune pe termen lung care să se sprijine pe stabilitate legislativă, astfel încât să putem determina viabilitatea economică și rentabilitatea. Dacă regulile se schimbă radical în timpul jocului sau, și mai grav, se schimbă retroactiv, avem o problemă majoră. Trebuie să fie bine înțeles că sectorul energetic are nevoie de investiții. Noi avem posibilitatea și dorința să le facem, dar avem nevoie de predictibilitate. Hidroelectrica nu este un ONG care trebuie să ajute necondiționat, ci o afacere care trebuie să fie profitabilă.

Ca să vă dau un singur exemplu, modificarea salariului minim în construcții a condus pentru Hidroelectrica – și sunt convins că nu doar pentru noi, la discuții interminabile cu prestatorii de lucrări. Fiecare a interpretat legislația în propriul fel și au solicitat majorări de tarife, unele total nejustificate. Ceea ce nu s-a înțeles, este că există un prag peste care investițiile devin nerentabile și nu ni le mai putem asuma. E diferența dintre a face sau nu o investiție.

Aveți mandat plin, de 4 ani, la conducerea Hidrooelectrica. Ce vă doriți să finalizați, ca acțiuni, în acești  ani?

Am multe obiective în agenda, toate subsumate unor valori deja asumate: dezvoltare, eficientizare, rentabilizare. Sunt lucruri pe care mi le-am propus și la care lucrez încă de dinainte de obținerea mandatului plin. Unul dintre principalele obiective – și primul pe care doresc să îl menționez, este să realizăm IPO-ul. Acesta ar asigura resursele financiare pentru o dezvoltare spectaculoasă a societății, cu beneficii atât pentru economia românească în general, cât și pentru sistemul energetic în special. Am depășit principalele obstacole interne și putem intra în linie dreaptă, dacă va exista o decizie fermă în acest sens.

De asemenea, sunt interesat de securizarea activelor din portofoliu prin investiții și retehnologizări, prioritare fiind cele cu rate mari de rentabilitate așa cum sunt hidrocentralele de la Stejaru, Vidraru, Râul Mare Retezat și Mărișelu. Mai mult, am propus, împreună cu ceilalți membri ai directoratului, sa finalizăm proiectele istorice care, urmare analizei, s-au dovedit a fi viabile economic. O să reluăm curând lucrările la amenajarea hidroenergetică Pașcani, spre exemplu.

Avem, de asemenea, ambiții în sensul diversificării obiectivelor din portofoliu prin achiziții. Reamintesc intenția Hidroelectrica de a cumpăra active ale CEZ, Enel și UCM Reșița în momentul în care acestea vor fi disponibile pe piață. Nu pierdem din vedere nici eventuale oportunități regionale.

La nivel intern, am început deja demersurile pentru schimbarea filosofiei organizaționale. Dorim să implementăm un nou mod de lucru, bazat pe proiect, care să îi responsabilizeze și mobilizeze pe cei implicați. De asemenea, avem planuri în ceea ce privește retenția specialiștilor, precum și planuri deja funcționale care vizează atragerea de forță de muncă.

Este nevoie urgentă de noi capacități de producție în România. Urmează o diversificare a activității Hidroelectrica?

Nevoia de noi capacități de producție este nu doar cunoscută, ci din ce în ce mai evidentă. Am semnalat în multiple ocazii că România are foarte multi MW pe hârtie dar care nu există în realitate. E foarte important să știm cum arată sistemul energetic românesc, să avem o radiografie de detaliu. Trebuie să știm pe ce ne bazăm cu adevărat, altfel ne amăgim cu iluzii. Am salutat inițiativa anunțată de ANRE, de a face un inventar al capacităților real disponibile.

Da, vă confirm interesul nostru pentru diversificarea activității și pentru extinderea portofoliului: e o idee pe care o urmărim de mult. Ne interesează în mod deosebit zona de regenerabile, energie verde este un atribut pe care vrem să-l păstrăm. Integrarea mai multor surse ne-ar aduce beneficii majore, pentru că acestea s-ar completa unele pe altele. Spre exemplu, atunci când nu este soare, bate vântul sau avem precipitații, deci cumva producția ar fi mai echilibrată.

Sunteți optimist în privința listării?

Da, sunt optimist și am motive întemeiate. Am încheiat anul 2018 cu rezultate foarte bune și am obținut o opinie fără rezerve din partea auditorului. Practic, prin deciziile luate în ceea ce privește continuarea sau abandonarea lucrărilor la obiectivele istorice, am îndepărtat o piatră de moară care atârna greu în procesul de listare. Așteptăm sprijin din partea Ministerului Energiei pentru promovarea HG-urilor necesare actualizării indicatorilor tehnico-economici sau abandonării obiectivelor considerate nerentabile. În acest sens am înaintat încă de la sfârșitul lunii iunie documentele necesare pentru două astfel de obiective.

E realist să spunem că, în toamna anului viitor, am putea fi pregătiți, din punct de vedere tehnic, astfel încât listarea să aibă loc. Decizia aparține însă acționarilor și va ține cont cu siguranță de opinia consultanților, de ferestrele de listare și de momentul cel mai bun pe care aceștia ni-l vor recomanda pentru o listare de succes. Interesul clar al statului român, care deține 80% din societate, este să obțină un preț cât mai bun, care să reflecte valoarea reală a companiei Hidroelectrica.

Acum așteptăm cu mare interes clarificarea chestiunilor legate de prevederile din Ordonanța 114 și de prețul reglementat.  Faptul că suntem obligați să livrare până la 65% din producție la preț reglementat, adică sensibil mai mic decât prețul pieței, însemnă o diminuare semnificativă a veniturilor companiei și acest lucru nu cred că este binevenit într-un an în care listarea să aibă loc. O atare situație ar conduce la o diminuare artificială a prețului, ceea ce își dorește nimeni.

Ceea ce pot să vă spun cu certitudine este că în anul 2018, am funcționat în piața liberă și ne-am simțit foarte bine acolo. În acest context, nu pot decât să salut ultimele demersuri care se fac pentru revenire la piața liberă și sperăm ca lucrurile să se întâmple în cel mai scurt timp.

Cum vedeți situația din sectorul energetic? Specialiștii sunt îngrijorați de situația actuală a sectorului energetic. Semnal! În balanța producție – consum, anul acesta a lipsit ceva din zona producției… Opinia dvs, vă rog

Modul în care funcționează piața ne-a dat în ultima perioadă o imagine reală a ceea ce se întâmplă în sectorul energetic. Atunci când ies din producție capacități semnificative, din diverse motive, fie că e vorba de mentenanță, lucrări de retehnologizări sau opriri accidentale, nu prea mai avem ce să punem în loc. Am văzut importuri masive de energie și prețuri record pe PZU. Nu este un secret că sistemul energetic este îmbătrânit și că are nevoie de mult mai mult decât perfuzii ocazionale. Este însă un semnal foarte serios, care ar trebui să trezească pe toți aceia care, într-un fel sau altul, sunt responsabili de investiții. Noi le putem face și – mai mult, ne și dorim acest lucru. Pentru asta avem însă nevoie de un singur lucru, pe care doresc să îl subliniez încă o dată: avem nevoie de predictibilitate și decizii rapide din partea autoritaților.

Sunt participanții la piață responsabili? Dar autoritățile, politicienii?

Consider că este nevoie de mai multă viziune pe termen lung. Piața de energie nu este un hei-rup de azi pe mâine, ci un poiect național strategic de care suntem cu toții responsabili și pe care trebuie să-l gestionăm cu foarte mare atenție. Nu cred că e necesar să experimentăm atât de mult cum s-a întâmplat în ultima vreme. Avem suficiente modele de bune practici în zona statelor europene. Cred că putem învăța de la cei care au deja câțiva pași înaintea noastră. Putem arde niște etape, dar trebuie să ne mobilizăm cu toții în acest sens.

Mesajul dvs, al companiei pe care o conduceți, pentru decidenți…

Hidroelectrica este foarte performantă atunci când funcționează pe piața liberă, lucru dovedit clar de rezultatele ultimilor ani. Ne dorim mai mult, vrem să fim motor de dezvoltare pentru SEN și un pilon al siguranței energetice prin dezvoltarea de noi capacități. Avem forța de a face acest lucru. Cu un cadru legislativ stabil și ajutată de listarea la bursă, compania are potențialul de a deveni nu doar unul dintre cei mai mari contribuabili din economia națională, dar și un jucător cu ambiții regionale.

Vă mulțumesc.


Publicat de

Cristina Trefaș

Director Editorial

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *