- Venituri suplimentare de peste 15 milioane anual doar din vânzarea energiei electrice
Thermoenergy Group Bacău a pus în funcțiune noua centrală de cogenerare în ciclu combinat gaz și abur care va produce atât agent termic pentru oraș, cât și energie electrică pentru sistemul energetic național.
Energia electrică obținută va fi tranzacționată în piața națională și va aduce venituri suplimentare de peste 15 milioane lei anual, potrivit reprezentanților Thermoenergy, citați de presa locală.
„Această turbină, în valoare de 108 milioane de lei, statea nefolosită din 2013. Proiectul a fost gândit greșit pentru că avea nevoie de o conductă de gaz de 6 bari dar Thermoenergy avea conducta de doar 0,8 bari. A trebuit să facem o nouă conductă și de la începutul săptămânii acest turbogenerator a început să producă agent termic și curent electric”, a declarat primarul Cosmin Necula, citat de Deșteptarea.ro
Proiectul a fost demarat în 2011, dar a fost oprit în 2013, din cauza unor probleme tehnice. Este un proiect finanțat cu fonduri europene în valoare de peste 55 de milioane de euro pentru o serie de obiective care trebuiau să fie finalizate în perioada 2013 – 2014. Proiectul cuprinde trei puncte principale: turbina TURBOMAC, rețelele secundare și turbina în ciclu combinat.
“Am preluat investiția aceasta în luna februarie 2019. Sursa de finanțare a fost Municipiul Bacău. Am reușit singuri s-o pornim. N-a fost simplu! Agregatul produce 10,95 MW pe partea de energie electrică și 14 MW pe partea de energie termică. În această vară intenționăm să schimbăm motorul de la compresorul turbinei, ceea ce va însemna un consum mai mic cu 450kWh, adică o reducere cu 1,5 milioane pe an a cheltuielilor. Iar dacă se va reuși racordarea la sistemul centralizat a Spitalului Județean va însemna un plus de încă 2 milioane de lei pe an la capitolul venituri”, a precizat Florin Pavăl, Director General Thermoenergy, potrivit Deșteptarea.ro