OMV Petrom anunță că Johann Pleininger și-a înaintat renunțarea la mandatul de membru și Vice Președinte al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom și de membru și Vice Președinte al Comitetului Prezidențial și de Nominalizare al OMV Petrom, cu efect începând cu data de 1 ianuarie 2023.
Urmare a renunțării la mandat, Pleininger va înceta să mai dețină pozițiile menționate mai sus în Consiliul de Supraveghere și în Comitetul Prezidențial și de Nominalizare începând cu data de 1 ianuarie 2023, prin urmare aceste poziții devenind vacante, potrivit unei informări a companiei.

Johann Pleininger a fost membru al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom începând cu data de 10 August 2019.
Din CS OMV Petrom mai fac parte: Alfred Stern – Președinte, Reinhard Florey, Daniel Turnheim, Martijn van Koten, Niculae Havrileț, Răzvan-Eugen Nicolescu, Marius Ștefan, Jochen Weise – membri.