La CNE Cernavodă, 1.100 din cei 1.400 de angajaţi s-au înscris pentru a fi vaccinați împotriva COVID-19

Publicat pe Categorii Actual, Flux energetic
Prima Pagina Actual Flux energetic La CNE Cernavodă, 1.100 din cei 1.400 de angajaţi s-au înscris pentru a fi vaccinați împotriva COVID-19
  • Romgaz a înscris fiecare salariat care a optat voluntar pentru vaccinare

Aproximativ 1.100 din cei 1.400 de angajaţi ai Centralei  Nuclearoelectrica Cernavodă s-au înscris deja pentru a fi vaccinaţi împotriva COVID-19, a precizat ministrul Virgil Popescu, prezent la ceremonia de demarare a campaniei de vaccinare, care a avut loc astăzi, 25 ianuarie 2021, la Spitalul Orășenesc Cernavodă.

„Am venit pentru a fi alături de colegii mei de la Cernavodă, care au început procedura de vaccinare. Le mulţumesc pentru tot ce au făcut în cursul anului 2020, să nu uităm că ei au fost primii care au intrat în autoizolare în campusul de la Cernavodă tocmai pentru a asigura producţia de energie necesară ţării şi alături de ei mai sunt şi alţii în sectorul energetic şi le mulţumesc tuturor”, a declarat ministrul Energiei, citat de Agerpres.

Și Romgaz a comunicat că a înscris în etapa a II-a fiecare salariat care a optat voluntar pentru vaccinare împotiva COVID-19.

Salariaţii Romgaz aparţin conform HG nr. 1031/2020 categoriei de personal din sectorul economic vital, fiind eligibili pentru înscrierea în etapa a II-a de vaccinare împotriva COVID-19, Romgaz fiind unul dintre cei mai mari producători şi principal furnizor de gaze naturale din Romania, dar şi producător de energie electrică, se specifică într-un comunicat al companiei.

Important de menţionat este faptul că oficialităţile, organizaţiile naţionale şi international pentru protecţia sănătăţii, specialişti şi cercetători ai domeniului medical, recomandă vaccinarea împotriva COVID-19, dar Romgaz respectă dreptul fiecărui salariat de a alege voluntar şi asigură salariaţii că, din partea companiei nu vor exista repercursiuni de nicio natură şi sub nicio formă asupra celor care au optat să nu se vaccineze în această etapă sau în oricare alt moment cuprins în programul naţional de vaccinare. Ne dorim ca fiecare salariat să rămână sănătos, să fie ocolit de această afecţiune periculoasă şi să trecem împreună cu bine peste această perioadă dificilă, susțin reprezentanții companiei.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *