Asociația Energie Inteligentă, Buletin trimestrial: La iarnă, prețul gazelor naturale la populație poate să crească cu 10-15%

Publicat pe Categorii Info Consumatori, Petrol si gaze, Semnal
Prima Pagina Info Info Consumatori Asociația Energie Inteligentă, Buletin trimestrial: La iarnă, prețul gazelor naturale la populație poate să crească cu 10-15%

Prețul gazelor pentru gazele din producția curentă a crescut cu 9,9% în 2018 comparativ cu 2017, cu circa 14,8% pentru gazele din import și cu aproximativ 10,4% pentru gazele din depozitele de înmagazinare, potrivit Buletinului trimestrial Prețul Gazelor Naturale, vol V, realizat de Asociația Energia Inteligentă.

“Analizând limitele minime / maxime de preț ale gazelor tranzacționate pe piața en gros prin intermediul platformelor de tranzacționare ale BRM livrate în anul 2017 și cele care urmează să fie livrate până în decembrie 2018, am estimat o tendință de creștere a prețului gazelor peste trendul anului 2017 cu cca. 9,9% pentru gazele din producția curentă; cu cca. 14,8% pentru gazele din import și cu cca. 10,4% pentru gazele din depozitele de înmagazinare”, se precizează în Buletinul trimestrial.

Începând cu trimestrul II 2018, a apărut o inflexiune a trendului curbei prețului mediu ponderat, acesta crescând în trimestrul III 2018 cu 10,7% față de trimestrul III 2017 pentru gazele tranzacționate, și preconizându-se o creștere de până la 20,8% a prețului în trimestrul IV 2018, față de trimestrul IV 2017, se mai specifică în document.

“Prețul mediu ponderat al gazelor naturale care s-a format în ultimele 7 trimestre pe bursă a avut un grad relativ ridicat de predictibilitate. A existat o tendință manipulatorie în toamna anului trecut, care a adus ușoare modificări în prețul gazelor naturale pe piața de gaze din România și tendința din primăvara acestui an care a adus diferențe mari între un trend previzionat și prețul mediu ponderat ce s-a stabilit pe bursa”, susține Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energie Inteligentă.

Și prețurile medii ale tranzacțiilor efectuate pe piața en detail, în perioada octombrie 2017 și iunie 2018, au fost într-o continuă creștere, depășind pragul de 30%.

Tendințele de preț al gazelor naturale, atât pentru gazele din producția internă, dar mai ales pentru gazele din import care vor fi necesare în sezonul rece, dar și necesitatea folosirii gazelor din depozite, vor duce la posibilitatea creșterii prețului gazelor naturale la populație în sezonul rece cu cca. 10-15%, dacă luăm în considerare exclusiv prețurile din tranzacțiile derulate prin intermediul BRM, se estimează în Buletinul trimestrial menționat.

Pe plan mondial, Asociația Energie Inteligentă remarcă o tendință de creștere a prețului gazelor naturale. Bursa CEGH din Viena, cea mai apropiată bursă de gaze din Europa de România, prezintă o puternică creștere a prețului gazelor natural în Q4-18, față de Q4-17 conform contractelor futures, creștere care poate să fie cu până la 37%, potrivit Buletinului trimestrial. Experiența anilor trecuți permit folosirea acestui preț ca un reper pentru prețul gazelor din Federația Rusă vândute în Europa Centrală și de Est.

Asociația analizează și trendul de preț al gazelor naturale din SUA în prețuri futures Q4-18 față de prețul mediu stabilit în Q4-17, observând o tendință de creștere semnificativă, de 8-16%.

“După 18 ani de la inițierea liberalizării pieței de gaze, pe când ar fi trebuit să sărbătorim atingerea maturității în această piață, se desprinde tot mai mult ideea intervenționismului, a măsurilor arbitrar-administrative etc., adică a desființării pieței libere. Dacă aceste manifestări au loc la creșteri ale prețului gazelor marfă cu 10- 15%, ce se va întâmpla atunci când prețul gazelor marfă se va dubla? Se naște o întrebare: între iluzia unei piețe libere de gaze și o piață adevărat-administrativă care este diferența? Răspunsul pentru consumator este: niciuna! Diferența este doar pentru ceilalți participanți, deoarece s-ar muta profitul de la unii la alții”, afirmă Dumitru Chisăliță într-un editorial.

Buletinul trimestrial Prețul Gazelor Naturale este realizat și editat de Asociația Energia Inteligentă – www.asociatiaenergiainteligenta.ro, organizație care își propune dezvoltarea modelor de piață care să asigure transparența, nediscriminarea și concurența, a mecanismelor și cunoștințelor care să asigure funcționalitatea pieței, în condiții de securitate energetică sporite.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *