Legea privind instalarea infrastructurii pentru combustibilii alternativi, vot rapid în Parlament

Publicat pe Categorii Flux energetic, Info Legislativ
Prima Pagina Actual Flux energetic Legea privind instalarea infrastructurii pentru combustibilii alternativi, vot rapid în Parlament

Legea privind instalarea infrastructurii pentru combustibilii alternativi a fost aprobată de Comisiiile de specialitate din Senat și va urma același traseu la Camera Deputaților. Ne-am propus ca până la data de 15 octombrie, legea să fie votată în Plenul Parlamentului, a anunțat Iulian Iancu, Președintele Comisiei de Industrii și Servicii Camera Deputaților, la conferinta Ziua Energiei Brașov, organizată de Repom și TTM.

Dl Iancu 1„Este o lege foarte importantă pentru România. Va reduce la minim dependența de petrol și va atenua impactul transporturilor asupra mediului. În baza acestei legi, se va crea infrastructura pentru combustibili alternativi, inclusiv pentru punctele de încărcare pentru vehiculele electrice și punctele de realimentare cu gaz natural și GPL”, a precizat Iulian Iancu.

Propunerea legislativă este inițiativa Comisiei parlamentare condusă de Iulian Iancu, înaintată spre dezbatere și adoptare în procedură de urgență.

 


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *