* Se înființează o Direcție specială, cu 35 de angajați
De când Guvernul Ponta a decis unirea mai multor portofolii sub umbrela Ministerului Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri, de aproape 10 luni, echipa condusă de ministrul Andrei Gerea este într-o permanentă organizare a direcțiilor.
O nouă Direcție Generală pentru Soluționarea Alternativă a Litigiilor din România (D.G.A.S. L)urmează să fie înființată în cadrul ministerului, un proiect de Hotărâre a Guvernului fiind pregătit în acest sens. Aceasta se va ocupa de soluționarea alternativă a litigiilor naționale și tranfrontaliere dintre consumatori și comercianți, izvorâte din contractele de vânzări sau din contractele de prestări servicii încheiate între un comerciant care desfășoară activități în România și un consumator rezident în UE.
În țările Uniunii Europene, reclamațiile consumatorilor sunt soluționate în mod diferit, calitatea procedurilor lăsând de dorit. Acesta este un motiv pentru care numeroși consumatori nu achiziționează bunuri și servicii din alt stat membre, neavând convingerea că potențialele litigii cu comercianți pot fi soluționate rapid si fără costuri mari. Urmare a acestei situații, s-a decis implementarea unor principii comune în toate statele membre pe baza cărora să funcționeze sistemele de soluționare a litigiilor. O Directivă europeană impune statelor membre să faciliteze accesul consumatorilor la procedura de soluționare alternativă a litigiilor, denumite proceduri SAL.
Ministerul Energiei a fost desemnat ca autoritate competentă și punct unic de contact cu Comisia Europeană. În cadrul noii Direcții urmează să fie angajate 35 de consilieri și consultanți de specialitate.
Reprezentanții ministerului susțin că, prin soluționarea alternativă, sunt rezolvate cel puțin 50% din contestațiile consumatorilor. La un număr de 200 de contestații pe lună rezultă o economie de circa 10.000 mii lei lunar la bugetul statului, respectiv 120.000 mii lei – economia anuală, potrivit calculelor ministerului.