Livio Gallo, Director Global Infrastructură & Rețele al Grupului Enel: Vom reevalua planurile de investiții în România după ce RRR va fi confirmată. Așteptăm decizia ANRE privind tratarea pierderilor de rețea. Termenul pentru montarea contoarelor inteligente – 2028, prea lung

Publicat pe Categorii Business, Semnal
Prima Pagina Actual Semnal Livio Gallo, Director Global Infrastructură & Rețele al Grupului Enel: Vom reevalua planurile de investiții în România după ce RRR va fi confirmată. Așteptăm decizia ANRE privind tratarea pierderilor de rețea. Termenul pentru montarea contoarelor inteligente – 2028, prea lung
  • În România, apreciem că la început vor fi, probabil, câteva mii de prosumatori, iar apoi pe măsură ce vor deveni vizibile avantajele, numărul acestora va crește
  • Grupul Enel urmează să anunțe planul strategic în noiembrie

Enel va  reevalua planurile de investiții în România după ce rata reglementată a rentabilității (RRR) va fi confirmată, a declarat Livio Gallo, Director Global Infrastructură & Rețele al Grupului Enel, la  o întâlnire cu ziariștii români organizată în cadrul Eurelectric Power Summit, care a avut loc pe 20 și 21 mai la Florența.

Reprezentantul grupului italian a fost întrebat dacă se declară mulțumit cu rata de rentabilitate majorată, prin decizia Guvernului, la 6.9%, și dacă se vor schimba planurile de investiții din România?

“În noul ciclu de reglementare, al patrulea, sunt metodologii noi pentru remunerarea investițiilor, pentru retribuirea cheltuielilor peraționale (OPEX) și încă așteptăm decizia ANRE privind tratarea pierderilor de rețea.  Rata de rentabilitatea a fost scăzută, apoi majorată și, acum, așteptăm decizia autorității, probabil la începutul lunii iulie. Cred că putem să fim de acord cu aceast nivel și după ce va apărea decizia finală vom reevalua planul de investiții. Am fi așteptat un nivel mai mare de 6,9%, dar putem fi în regulă și cu acesta”, a afirmat Gallo.

Referindu-se la planul aprobat de ANRE privind instalarea de contoare inteligente, oficialul grupului Enel consideră că termenul stabilit – până în 2028 este prea lung. “Ințial, termenul fixat pentru montarea contoarelor inteligente a fost până în 2022. Acum a fost amânat până în 2028. Contorul inteligent este o soluție, un sistem care aduce beneficii clienților, societății, companiilor de distribuție, de furnizare – pentru că poți propune clienților tarife diferite în funcție de intervalele orare, bazate pe profilul lor de consum și astfel își pot optimiza profilul de consum de energie. Cred că ar fi bine să anticipăm puțin calendarul pentru că până în 2028 mai sunt 9 ani”, a spus Livio Gallo că  vor fi discuții în viitor și o reevaluare a termenului pentru că contoarele electrice sunt benefice pentru România. “Noi avem acum la nivel mondial 40 de milioane de contoare inteligente instalate în Italia, în Spania. În România am instalat aproximativ 500.000”, a specificat Gallo.

Reprezentanții Enel vor solicita ANRE scurtarea termenului. “Urmează să facem asta. Până acum am discuțiile cu autoritatea de reglementare s-au referit la aspectele legate de al patrulea ciclu de reglementare și după ce se vor finaliza aceste aspecte putem să trecem la altele. Așteptăm decizia privind tratarea pierderilor din rețea”, a afirmat Directorul Global Infrastructură & Rețele al Grupului Enel, cu precizarea că se poate reveni la vechiul calendar  sau se poate elabora un nou calendar.

Grupul Enel urmează să anunțe planul strategic în noiembrie. “În Grupul Enel investim în special în domeniul energiei regenerabile și rețelelor, pentru că sunt cele două linii de business cele mai implicate în tranziția energetică, care înseamnă decarbonizare, mai multă energie din surse regenerabile – care introduc energie intermitent în rețea, electrificare. Credem că va crește consumul, cum este cazul și în România, pentru că se vor electrifica transporturile, industria, încălzirea locuințelor, clienții de asemenea își vor crește consumul. Cu ajutorul contorului inteligent își pot optimiza profilul de consum astfel încât să plătească mai puțin. Pentru a avea tarife diferențiate în funcție de intervale orare este necesar să ai un contor intelligent. Electrificarea și producția de energie distribuită (în mai multe surse de producție mici) fac să devină foarte importantă digitalizarea rețelei. Inovațiile tehnologice de astăzi vor avea un impact asupra tranziției energetice și a modului în care administrăm rețeaua”, a declarat Gallo.

Domnia sa a adăugat: “Un cuvânt important pentru viitor este flexibilitatea – trebuie să fim flexibili în administrarea diverselor fluxuri în rețea, din partea regenerabilelor, a clienților, și să facem managementul profilului de consum. Flexibilitatea va fi un cuvânt magic pentru viitor iar celălalt va fi reziliența. Reziliența înseamnă că va trebui să facem față nu numai fenomenelor meteo – am avut și în România fenomene meteo excepționale – ci și schimbărilor majore și rapide ale pieței. Trebuie să adaptăm rețeaua la cererea pieței. Nu în ultimul rând rețeaua va trebui să acomodeze în siguranță evenimente sociale mari, cu mii de oameni în locuri publice pentru un anume eveniment. Ce este sigur este că obiectivul rețelei este să ofere cel mai bun serviciu. În România am ajuns într-un punct destul de bun din punct de vedere al întreruperilor pe client/pe an”.

În ce privește prosumatorii, reprezentantul grupului Enel a precizat: “Ca să facem, o comparație, în Italia gestionăm acum circa 760.000 de prosumatori cu o capacitate instalată de 26GW. Avem contoare inteligente care măsoară fluxul bidirecțional, cât ia clientul din rețea, cât injectează, apoi se face calculul și se facturează diferența sau se poate vinde energie în rețea. Este necesar un contor inteligent, altfel ar trebui să plătești mai mult, pentru a avea două contoare. Nu este ușor să gestionezi aceste fluxuri, dar avem deja experiență în Italia și în Spania, știm cum să o facem. În România, apreciem că la început vor fi,  probabil,  câteva mii de prosumatori, iar apoi pe măsură ce vor deveni vizibile avantajele, numărul acestora va crește. România este una dintre țările cu cele mai mari rate de creștere economică din Europa”.

În materie de întreruperi, România este la baza clasamentului din Europa cu circa 280 de minute pe an. Ce putem face pentru a ne apropia de Vest?, a fost o altă întrebare adresată reprezentantului grupului Enel. “Ceea ce ați menționat este media pe țară, pentur noi indicatorul este mai mic, de exemplu pentru Muntenia Sud circa 140 de minute. Pentru a îmbunătăți SAIDI trebuie să investim în digitalizare și control de la distanță. Noi facem deja asta pentru ca atunci când apar probleme undeva să putem modifica configurația rețelei din centrul de comandă. Dacă faci asta rapid, reduci și durata întreruperii. Cu digitalizare și contoare inteligente crește calitatea serviciului pentru că poți vedea clar unde sunt problemele. În Italia suntem la circa 40 de minute”.

La finalul discuțiilor cu ziariștii români, Gallo a precizat: “Cea mai mare parte a investițiilor în România au două obiective. Unul este să creștem robustețea rețelei, să înlocuim echipamente pe măsură ce trebuie înlocuite. Al doilea este digitalizarea: îmbunătățirea centrului de comandă, a platformei software, contoare inteligente. Parte de investiții  pentru digitalizare reprezintă circa 50%, iar acum planul de investiții în România este de circa 100 de milioane de euro pe an”.


Publicat de

Cristina Trefaș

Director Editorial

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*