Lupta împotriva COVID-19. Nordion Canada a început distribuirea Cobalt-60 utilizat în sterilizarea dispozitivelor medicale. Și Nuclearelectrica este interesată să producă, la centrala nucleară de la Cernavodă, acest izotop

Publicat pe Categorii Business, Energie, Hidro si nucleara, Semnal
Prima Pagina Energie Hidro si nucleara Lupta împotriva COVID-19. Nordion Canada a început distribuirea Cobalt-60 utilizat în sterilizarea dispozitivelor medicale. Și Nuclearelectrica este interesată să producă, la centrala nucleară de la Cernavodă, acest izotop
  • SNN a încheiat un Memorandum cu Nordion Canada, în vara anului trecut. Se lucrează, procesul este complex și de durată. Cosmin Ghiță, CEO: Este un mare pas înainte pentru industria nucleară din România de a valorifica încă unul din efectele benefice ale operării de centrale nucleare, în acest caz pentru sistemul medical

Nordion Canada, cel mai mare furnizor la nivel global, începe distribuirea Cobalt-60 de la Bruce Power la unitățile medicale din întreaga lume pentru a ajuta la lupta împotriva COVID-19. În această săptămână, Nordion va prelucra și expedia cea mai recentă recoltă a izotopului Cobalt-60 de la reactorul unității 6 a lui Bruce Power. Cobalt-60 este utilizat în iradierea Gamma pentru sterilizarea dispozitivelor medicale necesare pentru a ajuta în lupta împotriva COVID-19 din întreaga lume.

Iradierea Gamma asigură că echipamentele și consumabilele medicale – mănuși chirurgicale, seringi și kituri de test COVID-19 utilizate de profesioniștii medicali din prima linie pentru tratarea pacienților sunt sterilizate, curate și sigure pentru utilizare. Aceasta este una dintre cele mai eficiente metode pentru sterilizarea rapidă și în cantități mari a acestui echipament.

Și Nuclearelectrica (SNN) este interesată să producă, la centrala nucleară de la Cernavodă, izotopul Cobalt 60, care este folosit și la radioterapia pentru tratarea cancerului. Reamintim că Nuclearelectrica a încheiat cu Nordion Canada, în vara anului trecut, un Memorandum – MoU ce vizează evaluarea potenţialului de a produce în reactoarele de la CNE Cernavodă Cobalt 60. În prezent, se lucrează în cadrul SNN, procesul fiind unul complex și de durată.

Acest izotop este produs în reactoarele nucleare din cobalt 59. În prezent, la nivel global, există 22 de reactoare care produc Cobalt 60, dintre care 10 sunt CANDU, similare celor de la Cernavodă, şi se află în Canada, Argentina şi China. Tehnologia de producere a Co 60 a fost dezvoltată de Nordion şi AECL Canada.

„Energia nucleară joacă un rol esențial în două domenii cheie ale îngrijirii sănătății – se asigură că energia continuă să curgă către sălile de operație și echipamentele de salvare a vieții; dar oferă, de asemenea, o sursă fiabilă de Cobalt-60 pentru sterilizare și proceduri medicale de salvare a vieții „, a declarat Mike Rencheck, președinte și CEO al Bruce Power. „Aceste funcții au devenit și mai importante în timpul acestei crize”, a adăugat acesta.

Având în vedere cererea mondială ridicată de echipamente medicale de unică folosință în timpul crizei actuale de COVID, nevoia de iradiere a crescut. Alte metode de sterilizare durează până la șapte zile înainte ca produsele să fie disponibile pentru utilizare, tehnologia de iradiere Gamma poate prelucra astfel de materiale într-o zi.

„Cobalt-60 este esențial pentru misiunea noastră. Parteneriatul cu Bruce Power ne va asigura că vom răspunde cererii globale din ce în ce mai mari pentru acest izotop critic, în timp ce lumea luptă împotriva pandemiei COVID-19 ”, a declarat Kevin Brooks, președintele Nordion.

“Explorarea posibilităţii de a produce acest izotop la Cernavodă este un mare pas înainte pentru industria nucleară din România de a valorifica încă unul din efectele benefice ale operării de centrale nucleare, în acest caz pentru sistemul medical. Vrem să devenim parte a comunităţii internaţionale de Co 60, pentru că înţelegem importanţa pentru sănătate pe care acest izotop o are. De asemenea, reprezintă o diversificare pentru SNN şi implicit încă o sursă de venit”.

Cosmin Ghiță, Director General SNN.

Decizia de a produce Cobalt 60, luată în urma studiilor şi analizelor tehnice, nu va afecta în niciun fel securitatea nucleară şi producţia, în condiţiile în care recoltarea acestuia se va realiza în timpul opririlor planificate, au precizat reprezentanții SNN.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *