- Rezultate pe primul trimestru: Profit brut de 40 de milioane de lei, programul de mentenanță – îndeplinit 119% și programul de investiții – în proporție de 95%
Transelectrica se pregătește pentru o nouă perioadă de reglementare, de cinci ani. “Este o perioadă care vine cu propriile provocări. Compania își propune să obțină performanțe mai bune, în special în privința implementării mai rapide a investițiilor”, a declarat Marius Carașol, președintele Directoratului CNTEE Transelectrica.

La invitația Ministrului Economiei, Niculae Bădălău, a prezentat astăzi, Carașol a prezentat, în cadrul conferinței de presă organizate la Ministerul Economiei, principalele obiective și rezultate ale Transelectrica pentru anul 2019.
Astfel, în primul trimestru, compania a reușit un profit brut de aproape 40 de milioane de lei și a îndeplinit programul de mentenanță în proporție de 119% și programul de investiții în proporție de 95%. În anul 2019, au fost semnate 6 contracte noi de execuție, în valoare de aproximativ 40 de milioane de euro. Sunt în diferite etape ale procedurilor de achiziție alte 11 proiecte de investiții. Alte 6 proiecte majore la care se lucrează pentru documentația necesară lansării procedurii de achiziție.
Ca obiective generale, președintele Directoratului a menționat prioritățile investiționale ale Transelectrica, respectiv: închiderea inelului de 400 kV al României, închiderea inelului de 400 kV al Bucureștiului și retehnologizările și modernizările de stații.
Obiectivele Transelectrica în primele luni ale anului:
- accelerarea lucrărilor de investiții
- promovarea unor inițiative legislative cu impact esențial în activitatea companiei
- urmărirea îndeaproape a proceselor de investiții și intervenția eficientă a echipei de management în derularea acestora
- inițierea de noi proiecte de investiții.
Rezultate:
- obținerea unei finanțări nerambursabile de circa 31 de milioane de euro prin POIM – pentru construirea Liniei Electrice Aeriene de 400 kV Gutinaș – Smârdan
- scoaterea din fondul forestier a unor terenuri necesare finalizării liniei electrice aeriene 400 kV Porțile de Fier – Anina – Reșița, parte a inelului de 400 kV al României
- inițierea demersurilor pentru construirea Inelului de 400 kV al Capitalei.