Martin Moise, PATRES: Întotdeauna, atunci când crește prețul la utilități, crește și apetitul pentru noi investiții…în regenerabile, cele mai ieftine surse. Sunt convins că firmele vor începe, în număr din ce în ce mai mare, să pună panouri pe acoperișuri, să investească în eficiența energetică

Publicat pe Categorii Business, Semnal
Prima Pagina Actual Semnal Martin Moise, PATRES: Întotdeauna, atunci când crește prețul la utilități, crește și apetitul pentru noi investiții…în regenerabile, cele mai ieftine surse. Sunt convins că firmele vor începe, în număr din ce în ce mai mare, să pună panouri pe acoperișuri, să investească în eficiența energetică
  • Conform unui sondaj CNIPMMR, 98% dintre antreprenorii intervievați au spus că resimt creșteri ale costurilor produselor și serviciilor cauzate de scumpirile din ultima perioadă

Energia electrică și gazele naturale s-au scumpit cel mai mult în ultimul an, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică. Astfel, în perioada august 2020 – august 2021, preţurile la energie electrică au crescut cu 24,65% și  la gaze naturale  cu 20,55%. Astfel, scumpirile la utilități reprezintă o mare provocare pentru populație, dar și pentru societăți.

Conform unui sondaj realizat de Consiliul Național al IMM-urilor din România (CNIPMMR), 98% dintre antreprenorii intervievați au spus că resimt creșteri ale costurilor produselor și serviciilor cauzate de scumpirile din ultima perioadă. Pe lângă creșteri ale costului cu materia primă și forța de muncă, antreprenorii au precizat că activitatea a fost afectată de majorarea costului energiei electrice ( 65,3% dintre intervievați) și a costului gazului natural (44,2%).

În ceea ce privește impactul generat de creșterile costurilor pentru companii, antreprenorii au menționat: reducerea/amânarea investițiilor viitoare – 69,5%; diminuarea activității firmei – 31,6%; amânarea achiziționării unor programe de digitalizare a afacerii – 31,6%; reducerea costurilor cu pregătirea profesională a angajaților – 29,5%; dezvoltarea afacerii și realizarea de noi investiții – 29,5%; reducerea numărului de angajați – 17,9%; creșterea numărului de angajați – 15,8%; închiderea firmei – 6,3%. Statul ar fi trebuit să întervină în stoparea scumpirilor la utilități, consideră 83,2% dintre antreprenorii care au răspuns sondajului. Ca principale măsuri pe care statul trebuie să le aplice în vederea diminuării impactului resimțit, antreprenorii au precizat: demararea urgentă a fondurilor europene 2021-2027 – 69,5%; alocarea de fonduri pentru IMM-uri din PNRR – 68,4%; diminuarea gradului de impozitare – 65,3%; investiții în infrastructură (rutieră-drumuri, autostrăzi, comunicații, gaze, energie electrică etc) – 57,9%; deblocarea măsurii 3 – Granturi pentru investiții – 40%; relocarea de fonduri spre investiții din CMF 2014-2020 – 34,7%; acordarea de subvenții în domeniul energetic – 27,4%.

Ne preocupă foarte tare mai ales prețul energiei atât în zona de energie electrică, cât și în zona gazelor naturale și este, într-adevăr, o provocare pentru pentru societăți și pentru populație, a precizat Martin Moise, PrimVicepreședinte PATRES (Organizația Patronală a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România), la Ziua Energiei Brașov 2021. El vede însă și partea plină a paharului: “întotdeauna atunci când acest preț (la energie și gaze) crește, crește și apetitul pentru noi investiții, acestea devin mai ușor fezabile și știm bine că astăzi în zona energiei electrice cele mai ieftine surse sunt cele regenerabile”. Noi vedem o efervescență foarte mare în sectorul industrial și sunt convins că și firmele din Brașov, și nu numai, vor începe în număr din ce în ce mai mare să pună panouri pe acoperișuri să investească foarte mult în eficiența energetică pentru că în final cel mai ieftin megawatt e cel pe care nu îl consumăm, a precizat Martin Moise.

Prezent la Ziua Energiei Brașov, Silviu Costea, Președinte al Camerei de Comerț și Industrie Brașov, a transmis un mesaj realist din punctul de vedere al oamenilor de afaceri: “În ce privește companiile, să nu uităm că în România în premisa ultimelor evenimente neplăcute: criza sanitară, scumpirea materiilor prime, întârzieri în aprovizionare, creșterea cursului valutar, scumpirea utilităților , și toate acestea pe fondul unei crize a forței de muncă,  se simt nevoite să-și schimbe strategiile de investiții. Cu toții începem să ne gândim mai mult la un termen foarte scurt decât la un termen foarte lung, iar pentru mulți dintre investitori anul 2015 este prea departe pentru a se gândi astăzi la a trece pe energie regenerabilă și a investi în acest domeniu, chiar și prin tehnologii superioare…Întreprinderile mari vor avea costuri foarte mari în următoarea perioadă. Semnalul pe care sau pot să îl transmit este mai mult o cerere a investitorilorlor îndreptată către autoritățile implicate în alocarea de fonduri nerambursabile, care să direcționeze mai mulți bani către această zonă și să ajute astfel mai mult întreprinderile pentru a trece peste această perioadă dificilă. Mesajul meu nu a vrut să fie unul pesimist, însă a vrut să fie realist din punctul de vedere al oamenilor de afaceri”.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *