Metrorex caută furnizor de energie electrică. În sistemul electronic de achiziții publice a fost publicat un anunț privind lansarea unei licitații pentru furnizarea de energie electrică la Metrorex, pe parcursul unui an.
Potrivit anunțului, valoarea totală estimată a contractului este de 87.195.668 lei. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 6 aprilie 2020.

Cantitatea totală de energie electrică estimată pentru 12 luni este de 198.800 MWh. Necesarul Metrorex aferent sistemului de alimentare include 31 locuri de consum. Urmează să se finalizeze lucrările de punere în funcțiune a Magistralei 5 de metrou Râul Doamnei – Eroilor 2, cu patru locuri de consum și a Magistralei 4, Racordul 2 Parc Bazilescu – Străulești cu un loc de consum, precizează Metrorex.
O cerință pentru firmele interesate să furnizeze energie electrică la Metrorex este ca media cifrei de afaceri pe ultimii 3 ani trebuie sa fie de minim 60.000.000 lei. Totodată, ofertantul va face dovada faptului că a realizat în ultimii 3 ani furnizare de produse similare (energie electrica), în valoare cumulată de minim 60.000.000 lei.