Ministerul Energiei: Sunt necesare campanii de sensibilizare țintite pentru a prezenta beneficiile eficienței energetice. Guvernul va desemna autorități de supraveghere a pieței de etichetare energetică și biroul unic de legătură

Publicat pe Categorii Eficienta energetica, Semnal
Prima Pagina Actual Semnal Ministerul Energiei: Sunt necesare campanii de sensibilizare țintite pentru a prezenta beneficiile eficienței energetice. Guvernul va desemna autorități de supraveghere a pieței de etichetare energetică și biroul unic de legătură
  • Fondurile europene și naționale ar trebui investite strategic în măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice, în special în beneficiul persoanelor afectate de sărăcie energetică, al consumatorilor vulnerabili, al persoanelor din gospodării cu venituri mici și, acolo unde este cazul, al persoanelor care trăiesc în locuințe sociale

Guvernul României urmează să desemneze autoritățile de supraveghere a pieței de etichetare energetică și biroul unic de legătură, conform regulamentului European. Ministerul Energiei a pus în consultare publică un proiect de ordonanță de urgență, care prevede această obligație pentru Guverb și un termen de conformare de 60 de zile,

Având în vedere că litigiile legate de facturare reprezintă o sursă frecventă de sesizări ale consumatorilor, este necesar ca facturile să fie mai simple, mai clare și mai ușor de înțeles, asigurând totodată faptul că instrumentele separate, cum ar fi informațiile privind facturarea, instrumentele de informare și situațiile anuale, furnizează toate informațiile necesare pentru a le permite consumatorilor să își ajusteze consumul de energie, să compare ofertele și să schimbe furnizorii, precizează Ministerul Energiei.

Ghișeele unice vor oferi consumatorilor informații accesibile cu privire la creșterea eficienței energetice, prin furnizarea de consiliere și asistență tehnică, administrativă și financiară.

Susă foto: ACUE

Măsuri necesare, noi prevederi legale:

  • Derularea de campanii de sensibilizare țintite pentru a prezenta beneficiile eficienței energetice, precum și pentru a oferi informații consumatorilor despre sprijinul financiar disponibil sunt utile
  • Stabilirea de dispoziții privind facturarea, punctul unic de contact, soluționarea alternativă a litigiilor, sărăcia energetică și drepturile contractuale de bază. Cliențilii finali să primească informații mai frecvente, clare și actualizate cu privire la consumul lor de încălzire, de răcire și de apă caldă menajeră, precum și să își regleze consumul de energie.
  • În cazul unei debranșări planificate de la rețeaua de încălzire, răcire sau apă caldă menajeră, furnizorii ar trebui să ofere clienților informații cu privire la măsurile alternative, cum ar fi surse de sprijin pentru evitarea debranșării, sisteme de plată anticipată, audituri energetice, servicii de consultanță în domeniul energiei, planuri de plată alternative, consiliere pentru gestionarea datoriilor sau moratorii privind debranșarea.
  • O mai bună protecție a consumatorilor ar trebui garantată prin disponibilitatea unor mecanisme eficace și independente de soluționare alternativă a litigiilor.
  • Acordarea de sprijin contribuției comunităților de energie din surse regenerabile, precum și a comunităților de energie ale cetățenilor, care pot sprijini atingerea obiectivelor de promovare a eficienței energetice, precum și în clădirile publice în cooperare cu autoritățile locale. Comunitățile de energie pot juca un rol important în educarea cetățenilor și în creșterea gradului de conștientizare al acestora cu privire la măsurile concepute pentru a realiza economii de energie.
  • Ar trebui să fie disponibil un număr suficient de profesioniști competenți în domeniul eficienței energetice pentru efectuarea auditurilor energetice și punerea în aplicare a schemelor de obligații în ce privește eficiența energetică.

Fondurile publice disponibile la nivelul Uniunii și la nivel național ar trebui investite strategic în măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice, în special în beneficiul persoanelor afectate de sărăcie energetică, al consumatorilor vulnerabili, al persoanelor din gospodării cu venituri mici și, acolo unde este cazul, al persoanelor care trăiesc în locuințe sociale, precizează Ministerul Energiei.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *