Ministrul Economiei, la Ora Guvernului în Parlament: “Veți vedea ca de la 1 iulie vor scădea prețurile la gaze naturale. Faptul că unii oferă aceleași prețuri în bătaie de batjocură nu înseamnă că așa va rămâne”

Publicat pe Categorii Info Consumatori, Petrol si gaze, Semnal
Prima Pagina Info Info Consumatori Ministrul Economiei, la Ora Guvernului în Parlament: “Veți vedea ca de la 1 iulie vor scădea prețurile la gaze naturale. Faptul că unii oferă aceleași prețuri în bătaie de batjocură nu înseamnă că așa va rămâne”
  • Guvernul va defini consumatorul vulnerabil până la finalul anului în curs

“Veți vedea ca de la 1 iulie vor scădea prețurile la gaze. Faptul că unii oferă aceleași prețuri în bătaie de batjocură nu înseamnă că așa va rămâne, a afirmat azi, în Parlament”, ministrul Virgil Popescu. Am promis prin Programul de Guvernare că vom scădea prețurile, a subliniat acesa, la Ora Guvernului.

Referindu-se la liberalizarea pieței gazelor naturale, ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, a precizat: “Nu cred că există un moment mai prielnic decât acuma de liberalizare a prețului la gaze naturale când prețul pe piețele europene și regionale este jos. Și ea nu vine singură, liberalizare vine cu un pachet de gas realease prin care producătorii sunt obligați să vândă la un preț de pornire pentru licitație la prețul pieței de la Viena care este foarte jos. Desigur am văzut reacții ale furnizorilor sau non reacții ale furnizorilor; anumiți furnizori care nu doresc să scadă prețul la gaze, doresc să mențină oferta. Aceeași ofertă, la același preț. Dar după mine, nu e un comportament corect în piață. Dacă cumperi mai ieftin e normal să vinzi mai ieftin. Și de aceea avem legea concurenței: în cazul în care vedem că acest comportament continua, să intervenim și pe baza Legii concurenței să îi obligăm pe acei furnizori, până ce piața se așază timp de șase luni de zile, să își modifice ofertele în așa fel încât să intre și alți competitori pe piață. Și sunt deja competitori pe piață care oferă mai un preț mai mic, dar tot această Lege a energiei electrice nu îi lasă, de exemplu cei de la compania Oltenia nu pot vinde în Iași, pentru că administrativ au o blocare – și trebuie rezolvat și acest lucru – că trebuie să aibă sedii acolo unde doresc să vândă. Ori asta nu e normal. Ne vom asigura că piață dacă piața este liberă, să fie liberă și funcțională”.

Totodată, ministrul Virgil Popescu a anunțat că Guvernul va defini consumatorul vulnerabil până la finalul anului în curs. “Ne vom ține de cuvânt. Dacă spuneam termenul de 1 iulie nu ne țineam de cuvânt. Când vom liberaliza prețul la energie electrică, pe 1 ianuarie 2021, acel moment trebuie să ne prindă pregătiți”, a spus Popescu.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *