Legea 123 a energiei electrice şi a gazelor naturale, actualizată ultima dată în septembrie 2012, va fi modificată, un proiect în acest sens urmând să fie promovat în Guvern în perioada următoare, iar una dintre principalele noutăţi priveşte definirea consumatorului vulnerabil, care trebuie protejat, a declarat luni, pentru News.ro, ministrul Energiei, Victor Grigorescu.
”Am lansat în dezbatere publică şi urmează să promovăm, în perioada următoare în Guvern, un proiect de modificare a Legii 123, care are trei mari paliere: partea de definire a consumatorului protejat, reglementarea drepturilor şi obligaţilor concesionarului, precum şi un alt mare palier de măsuri care ar trebui adoptate în cazul unor situaţii de urgenţă”, a spus Grigorescu, care va oferi mai multe detalii marţi, 7 iunie, la conferinţa ”In the News. Energy”, organizată de către agenţia de presă News.ro.
Ministrul consideră că România trebuie să aibă o piaţă en-gros a gazelor naturale mult mai transparentă, iar resursele proprii ale ţării constituie un avantaj ce trebuie folosit în scopul creării unei pieţe competitive.”Ar fi păcat ca România să nu poată să îşi folosească avantajul acesta, al existenţei resurselor proprii, pentru a construi o piaţă competitivă. Până la urmă, o piaţă transparentă, predictibilă ar trebui să se coreleze şi cu tot ce se întâmplă la nivel european. Ce facem cu producătorii noştri, cum le susţinem competitivitatea – în zona asta nu ar strica mai mult efort de a explica ce este necesar şi ce avem de făcut”, a mai spus Grigorescu.
Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, va participa la conferinţa ”In the News. Energy”, organizată de către agenţia de presă News.ro pe 7 iunie, la Hotel Sheraton, sala Arizona&Colorado, de la ora 9.30. Aceasta este prima conferinţă organizată de către News.ro şi deschide seria unor evenimente pe teme de actualitate din diverse domenii, pe care redacţia agenţiei de presă le propune factorilor de decizie din instituţii şi corporaţii, consultanţilor şi avocaţilor, precum şi publicului interesat să fie la curent cu evoluţia evenimentelor din jurul nostru.
La conferinţa ”In the News. Energy” vor lua parte, alături de ministrul Victor Grigorescu, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Niculae Havrileţ, precum şi directori şi preşedinţi ai principalilor jucători din domeniul energiei. Ei vor dezbate teme precum strategia energetică a României (stadiul elaborării şi foaia de parcurs, principii şi complementaritate cu Uniunea Energetică Europeană), strategiile de dezvoltare ale companiilor din domeniul energetic, efectele legislaţiei în vigoare asupra pieţei de profil, preţul energiei, investiţii în domeniu, liberalizarea pieţei de energie, alternative la sursele convenţionale, scăderea preţului petrolului şi influenţa asupra companiilor, taxele pe carburanţi şi influenţa lor asupra vânzărilor, planuri de finanţare în industrie. De asemenea, vorbitorii vor răspunde întrebărilor din partea audienţei – peste 150 de reprezentanţi din rândul autorităţilor de rang înalt, reprezentanţi ai BVB, OPCOM, reprezentanţi ai organismelor de reglementare în domeniul energiei, gazului şi petrolului, directori tehnici, de achiziţii şi de strategie şi dezvoltare, reprezentanţi din cadrul primăriilor, analişti, ONG-uri, cercetători, avocaţi, consultanţi, investitori, bancheri.
Programul detaliat al conferinţei poate fi consultat pe site-ul Evenimente News.ro