Ministrul Petcu, inspecții la Hidroelectrica și Electrica. Directorii, la raport; investițiile, la control. Controverse pe investiții istorice, nerentabile 

Publicat pe Categorii Esential, Investitii / Tranzactii, Semnal
Prima Pagina Actual Esential Ministrul Petcu, inspecții la Hidroelectrica și Electrica. Directorii, la raport; investițiile, la control. Controverse pe investiții istorice, nerentabile 

Fost administrator judiciar, Remus Borza, deputat ALDE acuză: “Văd că există o presiune pe directorat şi sunt înalţi funcţionari sau demnitari ai statului care dau din călcâi ca Hidroelectrica să reia finanţarea pe investiţii istorice”

Săptămâna trecută, ministrul Energiei, Toma Petcu, însoțit de consilieri, a făcut vizite, la finele programului de lucru, la Hidroelectrica și Electrica, unde s-a întalnit cu echipele de conducere: Directorat, membri ai Consiliului de Supraveghere și Consiliului de Administrație.

Directorul general al Hidroelectrica, Ovidiu Agliceru, a declarat, într-o conferință de presă că, la întâlnirea cu ministrul Energiei s-a discutat despre problemele actuale ale companiei, subliniind că nu s-a reproşat nimic conducerii.”Domnul ministru şi-a propus să trească pe la toate companiile din subordinea Ministerului Energiei. A venit şi la Hidroelectrica, cu ocazia acelei întâlniri s-a luat act de problemele companiei într-un mod cât se poate de cordial. În ceea ce priveşte activitatea societăţii, a fost calificată ca pozitivă, atât raportat la profit, cât şi la celelalte elemente”, a afirmat Ovidiu Agliceru, într-o conferinţă de presă.

Referitor la declarațiile ministrului Toma Petcu cu privire la investiții, Președintele Directoratului Hidroelectrica a explicat: “În ceea ce priveşte întârzierile din cheltuirea banilor pentru investiţii, motivele sunt obiective. Nu putem acuza un director din Hidroelectrica, dacă există un contract, dacă contractorul nu şi-a îndeplinit obligațiile şi dacă societatea a aplicat penalizările contractuale”.

De cealaltă parte, aflat la aceeași conferință, Remuz Borza, deputat ALDE (partid aflat la guvernare) și fost administrator judiciar al Hidroelectrica, acuză oficialii Ministerului Energiei că fac presiuni conducerii companiei să facă investiţii în proiecte care nu sunt fezabile din punct de vedere al producţiei de energie elctrică. “Văd că există o presiune pe directorat şi sunt înalţi funcţionari sau demnitari ai statului care dau din călcâi ca Hidroelectrica să reia finanţarea pe acele investiţii istorice pornite din anii 80. Să băgăm vreo 2 miliarde de euro pe mai puţin de 150 de MW. Poţi să faci nişte centrale de amorul artei ca să raportezi cu mândrie patriotică că ai dat de mâncare la nişte firme prietene, doar că investiţiile pe astfel de obiective nu o să le recuperezi niciodată. Aceste proiecte trebuie finanţate de la bugetul de stat, nu din banii Hidroelectrica”, a precizat Borza.

Printre investiţiile care nu sunt rentabile din punct de vedere al producţiei de energie, Borza a enumerat barajele Runcu-Firiza, Făgăraş-Hoghiz, Valea Sadului sau Paşcani. El a spus că sunt și investiţii în proiecte hidroenergetice care sunt rentabile din punct de vedere energetic, dar care nu sunt concretizate din cauza autorităţilor. “De exemplu, proiectul Răstoliţa, o investiţie de 200 de milioane de euro. Din 2012, așteptăm ca un Guvern  să dea o hotărâre de despăgubire pentru terenuri”, a spus Borza.

Dacă Borza spune că se pune presiune pe Directorat, noul Președinte al Consiliului de Supraveghere provizoriu al Hidroelectrica, Andreea Lambru, a afirmat că susține echipa formată din Ovidiu Agliceru, Petronel Chiriac și Iulian Tudor și că nu există nicio intenție  de a schimba actualul directorat al companiei.

La Electrica, ministrul Petcu l-a prezentat echipei pe noul membru în CA, Gicu Iorga

La fel ca la Hidroelectrica, conducerea Electrica a dat raportul ministrului  Petcu cu privire la activitatea companiei, tema fierbinte fiind tot investițiile. Totodată, ministrul Energiei l-a prezentant pe noul membru în Consiliul de Admistrație, Gicu  Iorga care vine în locul Corinei Popescu, fostul Secretar de Stat, numită  recent în Directoratul Transelectrica. Gicu Iorga este  Secretar general în Ministerul Energiei, fost şef al Vămii Giurgiu și, se pare, că este dorit/susținut să ajungă președintele CA Electrica.

Ministrul Toma Petcu va continua inspecțiile și la celelalte companii din subordinea Ministerului Energiei, potrivit unor surse autorizate.

 

 


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *