“România susține dezvoltarea programului nuclear civil, pentru că decarbonizare fără energie nucleară nu se poate. De aceea este nevoie de cooperare la nivelul statelor UE pentru a putea să ne atingem țintele asumate”, a transmis ministrul Energiei, Virgil Popescu, de la Bruxelles.
El a participat, astăzi, la o ședință a Consiliului pentru Transporturi, Telecomunicații și Energie, în cadrul căreia a dezbătut măsuri privind susținerea energiei generate din surse nucleare alături de mai mulți miniștri din statele membre ale UE.

România își propune să devină un jucător important în domeniul energeticii nucleare asumându-și obiective de investiții importante. Unitatea 3 de la Centrala Nucleară de la Cernavodă ar urma să intre în exploatare la sfârșitul anului 2030, iar Unitatea 4, în anul 2031. Proiectul reactoarelor mici modulare (SMR), prin care se vor instala 6 module a câte 77 MW, împreună cu retehnologizarea Unității 1, reprezintă, de asemenea, investiții esențiale, care vor contribui la securitatea energetică a țării și la decarbonarea sectorului energetic.