MOL a descoperit un nou câmp petrolier în vestul Ungariei. Sonda are capacitatea de a produce 1.200 de barili pe zi

Publicat pe Categorii Esential, Flux energetic, Petrol si gaze, Stiri externe
Prima Pagina Actual Esential MOL a descoperit un nou câmp petrolier în vestul Ungariei. Sonda are capacitatea de a produce 1.200 de barili pe zi

MOL anunță că a descoperit un nou câmp petrolier lângă Somogysámson, în vestul Ungariei. În timpul forajului de explorare efectuat în decembrie anul trecut, a fost găsit petrol la o adâncime de 1.250 de metri. Conform rezultatelor, sonda aflată în câmpul petrolier Somogysámson are capacitatea de a produce 1.200 de barili pe zi.

Zsombor Marton, Vicepreședinte Executiv al Explorării și Producției din cadrul Grupului MOL, a declarat: „Sunt foarte mândru să anunț că, în urma explorărilor de succes din ultimii ani, am descoperit un nou câmp petrolier. De data aceasta în regiunea Transdanubiană, unde ultima dată am descoperit petrol acum mai bine de un deceniu. Acest succes pe care l-am înregistrat în zona concesionată din Bázakerettye, care are o tradiție de aproape 100 de ani în industria petrolieră, este o dovadă clară a faptului că încă există potențial pentru explorarea hidrocarburilor în Ungaria. Descoperim zăcăminte după zăcăminte de hidrocarburi necunoscute până acum și consolidăm și mai mult securitatea aprovizionării țării. Cu zăcămintele de petrol din Vecsés și Tura și cu cele de gaze naturale din estul Ungariei, am atins un nivel maxim al producției interne pe o perioadă de 5 ani.”

„Fiind o țară fără ieșire la mare, aprovizionarea noastră cu petrol se face în mare parte prin conducte și intermediari. Este clar că trebuie să reducem dependența Ungariei de importuri prin toate mijloacele disponibile. Vom continua să investim și vom face tot posibilul pentru a menține și, dacă este posibil, pentru a crește producția”, a adăugat Dr. György Bacsa, COO al MOL Ungaria.

Forarea noii sonde din câmpul petrolier Somogysámson, denumită Som-8, a început la data de 25 noiembrie 2024 și a fost finalizată de Crăciun, după 33 de zile. Pe baza testelor efectuate până în martie 2025, s-a dovedit că sonda poate produce în prezent 1.200 de barili de petrol pe zi, care este transportat cu camionul la Rafinăria Dunărea din Százhalombatta, precizează MOL într-un comunicat. 

De asemenea, nouă descoperire va contribui la asigurarea necesarului energetic al țării. MOL are planuri ambițioase privind investițiile în explorare și producție. În următorii cinci ani, compania intenționează să investească aproximativ 150 de miliarde HUF în producția de petrol și gaze naturale din Ungaria.

MOL este cel mai mare producător de hidrocarburi din Ungaria, cu aproape 1.300 de sonde de petrol și gaze naturale. În 2024, MOL a furnizat 47% din petrolul brut (aproape 600 de mii de tone) și aproape 90% din gazele naturale (aproape 1,5 miliarde m3) din producția internă. Ungaria este cea mai importantă țară din portofoliul de producție de petrol și gaze naturale al Grupului MOL, reprezentând aproximativ 39% din producția totală. 

Producția de petrol a sondei Som-8 este de aproximativ 1.200 de barili pe zi, reprezentând aproximativ 1% din producția totală de hidrocarburi a Grupului MOL.

Ca parte a portofoliului internațional al Grupului MOL, compania are activități de explorare și producție de petrol și gaze naturale în nouă țări, cu producție în opt țări. În 2024, a produs o medie echivalentă cu 93,8 mii barili de petrol pe zi. În vederea atingerii obiectivului strategiei actualizate SHAPE TOMORROW de a produce cel puțin 90 de mii de barili pe zi în următorii 5 ani, compania își propune să își consolideze în continuare portofoliul internațional și să găsească mai multe parteneriate strategice. Astfel, aceasta a semnat recent acordurile de colaborare cu compania petrolieră națională a Kazahstanului (KazMunayGas), cu compania petrolieră națională a Azerbaidjanului (SOCAR) și cu compania petrolieră națională a Turciei (Turkish Petroleum).


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *