Negocieri exclusive prelungite pentru achiziția a 100% din acțiunile ExxonMobil de către Romgaz

Publicat pe Categorii Flux energetic
Prima Pagina Actual Flux energetic Negocieri exclusive prelungite pentru achiziția a 100% din acțiunile ExxonMobil de către Romgaz

S.N.G.N Romgaz și ExxonMobil Exploration and Production Romania Holdings Ltd. au convenit să extindă perioada de exclusivitate, din 15 octombrie 2021 până în 15 noiembrie 2021, în vederea finalizării negocierilor cu privire la tranzacția de achiziție a 100% din acțiunile ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited și obținerii aprobărilor corporative pentru tranzacţie, informează Romgaz. Se negociază preluarea participaţiei de 50% pe care o deţine compania americană în proiectul gazelor de mare adâncime Neptun Deep din Marea Neagră.

Toate celelalte clause ale Acordului de exclusivitate rămân neschimbate.

Pe 17 iunie 2021, părţile au semnat un Acord de Exclusivitate prin care vânzătorul a acordat Romgaz un drept de exclusivitate pe o perioadă de 4 luni (până la data de 15 Octombrie 2021) cu privire la negocierile de achiziţie a tuturor acţiunilor emise de (reprezentând 100% din capitalul social al) ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited, ce deţine 50% din drepturile dobândite şi obligaţiile asumate prin Acordul de concesiune pentru explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră în perimetrul XIX Neptun Zona de Apă Adâncă.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *