Negocieri prelungite cu investitorii chinezi pentru Acordul final privind reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă. Șefii SNN cer aprobarea acționarilor să extindă data limită pentru înființarea societății de proiect. Se invocă “necesitatea calibrării activității JVCo la dinamica acțiunilor întreprinse la nivel guvernamental”

Publicat pe Categorii Business, Esential, Semnal
Prima Pagina Actual Esential Negocieri prelungite cu investitorii chinezi pentru Acordul final privind reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă. Șefii SNN cer aprobarea acționarilor să extindă data limită pentru înființarea societății de proiect. Se invocă “necesitatea calibrării activității JVCo la dinamica acțiunilor întreprinse la nivel guvernamental”
  • Unul sau două reactoare nucleare? Secretarul de stat în Ministerul Energiei, Doru Vișan, a declarat recent: “Vom promova proiectul celor două reactoare. Dacă nu se materializează negocierile cu partenerul chinez – unele condiţii ale partenerului pot fi suportate sau nu – Nuclearelectrica va dezvolta o singură capacitate, este un al doilea scenariu luat  în calcul la SNN”

Guvernul promovează energia nucleară ca energie de bază, România având un proiect strategic ambițios în domeniul nuclear. “România reprezintă una dintre țările cu cele mai ambițioase proiecte strategice în domeniul nuclear, în acest moment: retehnologizarea Unității 1 și construcția Unităților 3 și 4, dublate de evoluțiile susținute din domeniul cercetării și dezvoltării și de eforturile pe care le întreprindem pentru atragerea și menținerea în țară a tinerelor talente. Romania este ferm angajată pe drumul spre realizarea tranziției către o economie bazată pe surse cu emisii reduse de carbon, iar energia nucleară are un rol clar stabilit în toate scenariile pentru mixul energetic viitor, corelat cu necesitățile prezente și viitoare de energie. Împărășim aceeași viziune cu liderii industriei nucleare europene și suntem susținători fermi ai inițiativelor grupurilor de specialiști care duc la conturarea unui parcurs clar al energiei nucleare și la crearea cadrului de armonizare industrie – autorități”, a declarat Cosmin Ghiță, Președinte ROMATOM.. Director General Nuclearelectrica, la Conferința anuală #nucleareurope, cu tema „Nuclear in a Changing World”, care a reunit factorii de decizie la nivel european și reprezentanții industriei nucleare. Evenimentul a fost găzduit la București în cadrul Presedinției Rotative a României la Consiliul Europei. Totodată, insist că nuclearul trebuie să se dezvolte,  trebuie să mai venim cu unul-două reactoare.

Secretarul de stat în Ministerul Energiei, Doru Vișan, a declarat, recent, că  pentru asigurarea securității energetice a României, care este prioritatea nr.1, trebuie să se dezvolte cel puțin un reactor la Cernavodă sau două. “Vom promova proiectul celor două reactoare. Dacă nu se materializează negocierile cu partenerul chinez – unele condiţii ale partenerului pot fi suportate sau nu – Nuclearelectrica va dezvolta o singură capacitate, este un al doilea secenariu luat  în calcul la SNN”, a anunțat secretarul de stat.

La începutul lunii mai 2019, S.N. Nuclearelectrica și China General Nuclear Power Corporation și CGN Central and Eastern Europe Investment au semnat Acordul Investitorilor în forma preliminară cu privire la continuarea Proiectului Unitățile 3 și 4 CNE Cernavodă. Acesta prevede înființarea societății de proiect (JVCO) având drept scop limitat să fie singura platforma tehnică și operațională pentru dezvoltarea proiectului.

Conducerea SNN cere aprobarea acționarilor, în ședința AGEA din 29 iulie, pentru modificarea termenelor/datelor limită prevăzute în Acordul Investitorilor în forma preliminară. Extinderea datelor limită pentru înființarea societății de proiect și finalizarea negocierilor asupra acordului investitorilor este justificată “prin necesitatea calibrării activității societății de proiect la dinamica activităților întreprinse la nivel guvernamental”, se specifică în Nota ce va fi prezentată în AGEA.

Data limită pentru înființarea JVCo este 60 de zile lucratoare de la data semnării Acordului în forma preliminară, respectiv 2 august. Iar data limită pentru finalizarea negocierilor asupra acordului investitorilor și pentru prima majorare a capitalului social este “ultima dată dintre data de 31 decembrie 2019 și data la care se împlinește termenul de 6 luni de la înregistrarea JVCo la Registrul Comerțului, sau o dată ulterioară convenită prin acordul părților”.

Noua companie de proiect (JVCo) va avea, la înființare, un capital social de 90.000 lei, urmând ca prin majorare de capital să se ajungă la echivalentul maxim de 4.080.000 EUR, cu menținerea cotelor de participare în acționariat de 51% CGN și 49% SNN, condiționat de aprobarea și încheierea Acordului Investitorilor, respectiv a documentului final al tranzacției așa cum este prevăzut în Strategia Revizuită, potrivit unui comunicat al SNN.

 JVCo – societate pe acțiuni, va fi înființată în temeiul Legii 31/1990 privind societățile și va avea o duratî inițială de 2 ani. Acordul părților asupra Acordului Investitorilor în forma preliminară și, implicit, aprobarea acestuia de către Adunarea Generala a Acționarilor au reprezentat o etapă importantă din procesul de selecție lansat în anul 2014, în conformitate cu Strategia revizuită de continuare a Proiectului Unităților 3 și 4 CNE Cernavodă, afirmă reprezentanții SNN.

Grupul Liderilor din Industria Nucleară Europeană au semnat un document manifest pentru viitorul energiei nucleare

Potrivit unui comunicat, transmis de ROMATOM la finele săptămânii trecute:

 “Energia nucleară este o componentă crucială, recunoscută la nivel internațional ca atare, a politicilor și strategiilor europene, construite în baza obiectivelor de decarbonizare, siguranța în aprovizionare și sustenabilitate pe termen lung. Raportul celui mai recent panel interguvernamental pe schimbări climatice (IPCC) confirmă faptul că energia nucleară este esențială pentru menținerea încălzirii globale sub ținta de 1,5 grade. De asemenea, documentul strategic adoptat de Comisia Europeană „A Clean Planet for all” recunoaște rolul energiei din surse cu emisii reduse de carbon ca fiind piatra de temelie a decarbonizării sectorului energetic în perspectiva anului 2050.

O scădere a producției de energie din surse nucleare ar amenința în mod serios securitatea energetică și atingerea țintelor de mediu și ar conduce în mod inevitabil la eliberarea a miliarde de tone de dioxid de carbon în atmosferă, rezultate din înlocuirea energiei nucleare cu alte surse de generare, conform Internațional Energy Agency.

La nivelul Uniunii Europene, energia nucleară asigura 26% din sursele primare de energie și reprezintă mai mult de jumătate din energia cu emisii reduse de dioxid de carbon produsă. “

Documentul manifest adoptat de Grupul Liderilor din Industria Nucleară Europeană, din care face parte și Nuclearelectrica, alături de principalele companii nucleare din Europa, evidențiază principalele direcții de dezvoltare care trebuie abordate în coordonarea stat-industrie pentru a asigura atingerea obiectivelor stabilite la nivelul Statelor Membre:

  • Prioritizarea obiectivelor de mediu: emisii 0 de dioxid de carbon la nivelul UE până în anul 2050 și corelarea acestora cu noi capacități de producție și prelungiri ale duratelor de viață pentru centralele existente
  • Realizarea de investiții în surse cu emisii reduse de carbon într-un cadru de reglementare coerent și stabil care să prioritizeze și promoveze dezvoltarea de noi capacități de producere, inclusiv prin adresarea deficiențelor pieței de energie
  • Asigurarea competitivității și a inovației pe termen lung prin investiții în cercetare, inginerie, dezvoltarea industriei orizontale
  • Atragerea, dezvoltarea și retenția forței de muncă. Industria nucleară asigură în prezent la nivelul UE 1.1 milioane joburi, această cifra având potențial de creștere. În România, în contextul dezvoltării de noi unități nucleare, cifra locurilor de muncă ar putea ajunge la 19.000 de la 11.000 existente în prezent.

“Prima ediție a conferinței anuale #nucleareurope a reunit reprezentanți de top ai industriei nucleare europene, demonstrând angajamentul factorilor de decizie de a lucra împreună pentru atingerea obiectivelor de decarbonizare. O Europă fără emisii de carbon până în anul 2050 este o țintă foarte ambițioasă și este foarte important să utilizăm toate tehnologiile cu emisii reduse de carbon pe care le avem la dispoziție astăzi. Energia nucleară este recunoscută ca fiind o componentă crucială în lupta împotriva încălzirii globale și noi, reprezentanții industriei, suntem pregătiți să angajăm toate resursele în această direcție”, a declarat Yves Dezbazeille, Director General FORATOM.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *