Niculescu: Garanția de 30 euro/kW nu a speriat investitorii. 4.222 MW în 60 de cereri depuse la ANRE într-o singură lună

Publicat pe Categorii Opinii / Analize, Semnal
Prima Pagina Actual Semnal Niculescu: Garanția de 30 euro/kW nu a speriat investitorii. 4.222 MW în 60 de cereri depuse la ANRE într-o singură lună

Introducerea garanției financiare de 30 euro/kW pentru obținerea Autorizației de Înființare nu a descurajat investițiile în noi capacități de producere a energiei, susține președintele ANRE, George Niculescu, care prezintă primele date după modificarea regulamentului.

Potrivit acestuia, în ultima lună au fost depuse la Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) 60 de cereri de eliberare sau modificare a Autorizației de Înființare, toate înregistrate după intrarea în vigoare a noilor prevederi privind constituirea garanției financiare.

Cele 60 de solicitări vizează proiecte cu o capacitate instalată cumulată de 4.222 MW.

„Numărul este relevant pentru că aceste 60 de cereri au fost depuse ulterior modificării Regulamentului prin care a fost introdusă garanția de 30 euro/kW”, a transmis George Niculescu într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook.

Imaginea actuală nu are un text alternativ. Numele fișierului este: George-Niculescu-la-ANRE-e1722341214805.jpg

Șeful ANRE amintește că, în perioada consultării publice asupra modificării regulamentului, au existat numeroase critici privind efectele noii obligații financiare asupra investițiilor. „În perioada de consultare publică am auzit foarte des că: se sperie investitorii, vor fi descurajați, nu va mai investi nimeni, o să rămânem cu aceleași capacități de producere. Iată că lucrurile nu au stat așa”, afirmă Niculescu.

Potrivit acestuia, datele din prima lună de aplicare a noilor reguli arată că investitorii care intenționează să dezvolte efectiv proiecte energetice au continuat demersurile investiționale.

„Investitorii serioși nu s-au speriat, au depus garanțiile, vor găsi finanțările (sau le au deja) și vor construi proiectele. Și vor livra energie în sistem. Pentru că investitorii serioși știu că energia e un maraton, nu un sprint, și mai știu că nu există scheme de îmbogățire rapidă”, a declarat președintele ANRE.

Introducerea garanției financiare de 30 euro/kW pentru obținerea Autorizației de Înființare a avut ca obiectiv declarat filtrarea proiectelor speculative și încurajarea dezvoltatorilor care dispun de resursele financiare necesare pentru implementarea investițiilor, dat fiinf faptul că s-au înregistrat în ultimii ani un număr foarte mare de proiecte aflate în diferite stadii de autorizare, fără ca toate să ajungă în faza de construire.

Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *