Nuclearelectrica raportează un profit net de 1,18 miliarde lei, în primul semestru, în creștere cu 36,6% față de perioada similară din 2025, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori București.
Profitul operațional (EBITDA) a crescut cu 33,7% (+394.566 mii RON) față de aceeași perioadă a anului precedent, evoluție susținută în principal de creșterea veniturilor din vânzarea energiei electrice (+2,7%, respectiv +71.300 mii RON) și de eliminarea contribuției la Fondul de Tranziție Energetică (CFTE), ca urmare a neprelungirii OUG nr. 6/28.02.2025 după 30 iunie 2025. Acești factori favorabili au fost parțial contrabalansați de majorarea cheltuielilor din exploatare (exclusiv amortizarea și deprecierea), cu aproximativ 15,3% (+164.048 mii RON) față de aceeași perioadă a anului anterior, potrivit raportului Nuclearelectrica.
Veniturile din exploatare au crescut cu 2,0% (la 2,79 miliarde lei), în principal ca urmare a creșterii veniturilor din vânzarea energiei electrice cu 2,7%, determinată de majorarea cu 12,7% a prețului mediu ponderat al energiei electrice vândute în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2026, față de prețul mediu ponderat din aceeași perioadă a anului 2025, în condițiile vânzării unei cantități totale de energie electrică mai mici cu 11,7%.

Cheltuiala cu contribuția la Fondul de Tranziție Energetică (CFTE), pentru perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2026, este de 0 RON, față de un nivel de 504.881 mii RON pentru aceeași perioadă a anului trecut, ca urmare a neprelungirii OUG nr. 6/28.02.2025 după 30.06.2025, prin care se reglementa suma aferentă Fondului de Tranziție Energetică (CFTE).
Cheltuielile din exploatare, mai puțin deprecierea, amortizarea și CFTE, au crescut cu 15,3% (la 1,2 miliarde lei) în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2026 față de aceeași perioadă a anului precedent. Această creștere este determinată în principal de majorarea costului cu achiziționarea energiei electrice cu aproximativ 61%, de creșterea cheltuielilor cu reparațiile și mentenanța cu aproximativ 20% și de majorarea altor cheltuieli de exploatare cu 18% (determinate de creșterea contribuției ANDR privind dezafectarea).
Rezultatul financiar net a crescut cu 23%, ca urmare a faptului că, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2026, s-au înregistrat venituri financiare mai mari cu 48,4% față de perioada similară a anului precedent, reprezentate de venituri din dobânzi și diferențe valutare favorabile.
Cheltuiala netă cu impozitul pe profit a crescut cu 36,2%, ca urmare a majorării profitului impozabil calculat pentru perioada de raportare față de cel calculat pentru perioada similară precedentă, influențat și de impactul cheltuielii nete cu impozitul pe profit, care include atât impozitul pe profit, cât și impozitul amânat.









.jpg)








