OMV Petrom a modernizat depozitul de carburanți de la Arad cu 19 milioane euro

Publicat pe Categorii Flux energetic, Petrol si gaze
Prima Pagina Actual Flux energetic OMV Petrom a modernizat depozitul de carburanți de la Arad cu 19 milioane euro

OMV Petrom  anunță că a finalizat modernizarea depozitului de carburanți de la Arad, cel mai mare din Vestul României și al doilea cel mai mare din țară. Proiectul a presupus investiții de aproape 19 milioane de euro.

Terminalul de la Arad are o capacitate de depozitare de peste 32.000 metri cubi, echivalent cu peste 550.000 de plinuri auto. Depozitul răspunde în principal nevoii de carburanți din județele din vestul României – Arad, Bihor, Timiș, Hunedoara.

”Odată cu modernizarea depozitului de carburanți de la Arad, încheiem cu succes programul de optimizare a infrastructurii pentru depozitarea carburanților. Programul a vizat concentrarea operațiunilor în șase depozite mari pe teritoriul țării și a presupus investiții de aproximativ 145 de milioane de euro în ultimii 12 ani”, a declarat Radu Căprău, membru al directoratului OMV Petrom responsabil de Downstream Oil.

Depozitul de la Arad este unul dintre cele mai moderne și sigure terminale pentru produse petroliere din Europa, dispunând de cele mai bune tehnologii în domeniu la nivel internațional. Depozitul, care se întinde pe o suprafață de peste 50.000 de metri pătrați include 5 rezervoare de carburanți modernizate.

În cadrul proiectului, au fost implementate tehnologii moderne pentru automatizarea gestiunii și a livrărilor de carburanți, dar și cele mai bune sisteme disponibile pentru protecția împotriva incendiilor și pentru reducerea impactului asupra mediului.

Lucrările de construcţii au inclus modernizarea a 5 rezervoare de depozitare carburanţi, instalarea a aproape 12 kilometri de conducte noi, turnarea a aproximativ 6.500 de metri cubi de beton şi lucrări de modernizare pentru 2 kilometri de cale ferată care deservesc depozitul.

Programul de optimizare a infrastructurii de depozitare a carburanților a fost demarat în 2007 și a necesitat investiții de aproximativ 145 de milioane de euro. În cadrul programului, au fost construite trei depozite noi, la Jilava, Brazi și Ișalnița și au fost modernizate alte trei depozite – la Bacău, Cluj și Arad. Acestea au o capacitate cumulată de 119.000 de metri cubi și acoperă geografic întregul teritoriu al României, răspunzând astfel nevoii de mobilitate la nivel național.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*