OMV Petrom anunţă schimbări în Consiliul de Supraveghere

Publicat pe Categorii Flux energetic
Prima Pagina Actual Flux energetic OMV Petrom anunţă schimbări în Consiliul de Supraveghere

OMV Petrom a anunţat numirea lui Johann Pleininger ca membru provizoriu al Consiliului de Supraveghere, ca urmare a renunţării lui Christopher Veit la mandat. „În conformitate cu prevederile art. 1537 aliniatul (1) din Legea societăţilor nr. 31/1990 şi ale art. 17.4 din Actul Constitutiv al OMV Petrom, Johann Pleininger a fost numit membru provizoriu al Consiliului de Supraveghere începând cu data de 10 august 2019 şi până la următoarea Adunare Generală a Acţionarilor”, arată un comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Johann Pleininger a studiat inginerie mecanică şi economică şi şi-a început cariera în OMV în anul 1977. În perioada 2007-2013 a fost membru al Directoratului OMV Petrom responsabil cu activitatea de Explorare şi Producţie. Cel mai recent, a fost vicepreşedinte senior responsabil cu activitatea de Upstream din România, Austria, precum şi de dezvoltarea regiunii Mării Negre. Din 1 septembrie 2015 este membru al Directoratului OMV responsabil cu activitatea de Upstream (Explorare şi Producţie). Începând cu1 iulie 2017, Pleininger a fost numit şi vicepreşedinte al Directoratului OMV.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *