OMV Petrom a sponsorizat Fundaţia pentru SMURD cu suma de 45.000 de euro pentru achiziționarea unui incubator neonatal de transport destinat Unității de Primiri Urgențe (U.P.U.) SMURD Constanța. Acesta va fi folosit pentru misiunile ce au loc în județul Constanţa şi judeţele învecinate – Călărași, Ialomița, Brăila, Galați, fiind singurul incubator de transport din zonă, adecvat atât transportului cu elicopterul, cât şi cu ambulanțele SMURD, absolut vital micilor pacienţi care luptă pentru viaţă. Acest echipament este special pentru nounăscuţii la termen şi copiii născuţi prematur, indiferent de greutate.În prima lună de la primirea acestui incubator au fost efectuate 4 misiuni de salvare a unor nou-născuţi la termen şi prematuri.
OMV Petrom sprijină inițiativele de intervenție în caz de urgență încă din 2011. Până în prezent, compania a investit peste 1,4 milioane euro pentru întărirea capacității de intervenție în situații de urgență. Din această sumă au fost achiziționate 450 de echipamente de protecție și intervenție, inclusiv ambulanțe și echipamente de descarcerare. De asemenea, compania a sprijinit derularea de cursuri de prevenție și siguranță pentru 59.000 de copii, părinți și profesori, se precizează într-un comunicat al OMV Petrom.
„Pe 1 decembrie am intervenit în prima misiune umanitară de neonatologie cu noul incubator. A fost salvat un nou născut în vârstă de 3 zile care avea o malformaţie congenitală, care necesita intervenţie neurochirurgicală de urgenţă. A fost o misiune dificilă, nou născuţii sunt pacienţi foarte fragili, care au nevoie de îngrijiri speciale şi transport special, şi nu putea fi efectuată decât cu ajutorul acestui incubator”, Dr. Mariana Albuleţ, medic specialist medicină de urgenţă U.P.U. SMURD Constanţa.
„Din 2015 nu am mai avut incubator de transport, s-a defectat, am făcut toate demersurile necesare pentru a achiziționa un altul. 45.000 de euro pentru noi era o sumă mare. Bebeluşii luptă, iar prematurul luptă cu toate forţele să trăiască; incubatorul ne-a ajutat. Fericirea pe care o ai când vezi că poţi să ajuţi un pacient e mare, dar când poţi să ajuţi un bebeluş, e mult mai mare.”, Dr. Rodica Tudoran, medic specialist U.P.U. SMURD SCJU Constanţa.
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa este spital de nivel I A şi funcţionează ca Spital Regional pentru Regiunea 7 Sud-Est, iar Maternitatea este nivel III primind nou-născuţi şi din judeţele limitrofe.