OMV Petrom investește 365 milioane euro în trei proiecte în jud. Gorj

Publicat pe Categorii Flux energetic, Investitii / Tranzactii
Prima Pagina Actual Flux energetic OMV Petrom investește 365 milioane euro în trei proiecte în jud. Gorj

OMV Petrom, cel mai cel mai mare producător de ţiţei şi gaze din sud-estul Europei, prezintă trei proiecte majore de investiţii din Gorj, care devine astfel judeţul cu cea mai mare producţie gaze din portofoliul companiei. Cele trei proiecte au o valoare cumulată de aproximativ 365 milioane de euro, din care 310 milioane de euro au fost deja investite, se precizează într-un comunicat al companiei.

„Datorită investiţiilor ridicate, în urma cărora am avut mai multe descoperiri în ultimii ani, Gorj a devenit o regiune de top în producţia de gaze, care asigură în prezent 40% din producţia de gaze a OMV Petrom. Este o adevărată realizare faptul că am că am reuşit să revigorăm exploatarea hidrocarburilor din județul Gorj cu ajutorul investiţiilor şi tehnologiilor moderne, în ciuda unui istoric de 130 de ani în exploatarea hidrocarburilor”, declară Gabriel Selischi, membru al directoratului OMV Petrom responsabil de Upstream.

Principalele obiective ale OMV Petrom în cele trei proiecte din judeţul Gorj se referă la asigurarea necesarului de gaze pentru piaţa din România şi creşterea standardelor de calitate pentru gazele livrate. Proiectele implică forarea de noi sonde pentru creşterea producţiei, precum şi modernizarea instalaţiilor şi a infrastructurii pentru a creşte calitatea livrărilor de gaze în sistemul naţional.

Prezentare proiecte OMV Petrom judeţul Gorj:

Sistemul de livrare a gazelor de la Hurezani. Proiectul a fost finalizat în 2010. Dezvoltarea sistemului de gaze de la Hurezani a fost esenţială pentru a facilita livrările de gaze în sistemul naţional de transport.

Dezvoltarea zăcământului Totea Deep. Zăcământul Totea Deep a fost identificat în 2011 şi este una dintre cele mai importante descoperiri de gaze onshore din România din ultimii ani. În cadrul proiectului au fost forate cinci sonde de mare adâncime şi a fost construită infrastructura asociată.

FRD Bustuchin. Se estimează ca acest proiect va permite creşterea producţiei de gaze din zonă prin forarea a 21 de sonde noi (6 au fost deja forate). De asemenea, va fi modernizată infrastructura de producţie.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *