Profit în scădere cu 43% la OMV Petrom pe primul trimestru. Conform rezultatelor raportate pentru perioada ianuarie – martie 2020, Grupul OMV Petrom a înregistrat un profit net de 653 milioane lei, respectiv o scădere a acestuia cu 43%, comparativ cu perioada similară din 2019.
Iată rezultatele prezentate de Grupul OMV Petrom pentru primul trimestru:
- Rezultat din exploatare CCA excluzând elementele speciale a fost de 975 milioane lei, mai mic cu 21%
- Profit net CCA excluzând elementele speciale atribuibil acționarilor OMV Petrom de 760 milioane lei, în scadere cu 28%
- Flux de trezorerie din activități de exploatare de 1,4 miliardelei, mai mic cu 10%
- Valoarea investițiilor de 958 milioane lei, o creștere cu 16%
- Upstream: Rezultatul din exploatare excluzând elementele speciale a fost 157 milioane lei, mai mic cu 81%, în principal influențat de scăderea prețurilor țițeiului si gazelor naturale, precum și de deprecierea mai mare; Declinul productiei zilnice a fost sub 2%, sustinut de cresterea productiei in Kazahstan; Costul de productie s-a imbunatatit cu 7%, la 10,9 USD/bep, datorita imbunatatirii eficientei operationale si cursului de schimb favorabil; Cea mai ampla achizitie de date seismice 3D onshore din Europa a fost finalizata inainte de termen si in buget
- Downstream Oil: Rezultatul din exploatare CCA excluzand elementele speciale in valoare de 514 mil lei, cu 133% mai mare, datorita marjelor de rafinare imbunatatite, precum si performantei operationale si a vanzarilor robuste, partial contrabalansate de inceputul crizei pandemice; Indicatorul marja de rafinare OMV Petrom la valoarea de 6,75 USD/bbl, in crestere cu 86% datorita diferentialelor imbuntatite ale produselor, exceptand distilatele medii, precum si pretului mai mic al titeiului; Rata de utilizare a rafinariei la 96%; volumele vanzarilor cu amanuntul mai mari cu 1%
- Downstream Gas: Rezultatul din exploatare excluzand elementele speciale de 147 mil lei, in scadere cu 6%, afectat de preturile mai mici la gaze naturale, compensate in mare masura de efectul pozitiv din contractele forward de energie electrica realizate, reflectand modelul integrat de afaceri; Volume de vanzari de gaze naturale cu 52% mai mari, acoperind toate canalele de vanzari, sustinute de achizitiile de la terti; productie neta de energie electrica de 1,12 TWh, mai mare cu 3%, in contextul marjelor pozitive, dar mai scazute; In T1/20, OMV Petrom a furnizat pietelor reglementate 5,52 TWh de gaze naturale. Centrala electrica Brazi nu a avut o obligatie de a furniza electricitate pietei reglementate in T1/20.
Izbucnirea pandemiei de coronavirus (COVID-19) si eforturile de combatere a efectelor aferente afecteaza economia globala si, ca urmare, au un impact negativ asupra preturilor si cererii de produse petroliere, gaze naturale, energie electrica si petrol, precizează reprezentanții OMV Petrom. Referitor la răspunsul comaniei la COVID-19, în comunicatul transmis se precizează că sănătatea angajaților este prioritatea numărul unu, fiind implementată munca de acasă și programul de lucru flexibil. Operațiunile au continuat să se desfășoare, în paralel cu implementarea unui set de măsuri de siguranță de-a lungul întregului lanț valoric, pentru a asigura securitatea furnizării de carburanți, gaze naturale și electricitate.
Pentru 2020, OMV Petrom estimează cheltuieli de investiții de 3 miliarde lei, respectiv o reducere a acestora cu 30% (adică cu 1,2 miliarde lei). Cheltuielile de investiții de explorare și cele operaționale vor fi reduse cu aproximativ 320 milioane lei față de 2019.
Valoarea investițiilor (inclusiv lucrările de explorare și evaluare capitalizate) este în prezent estimată la aproximativ 3 miliarde lei, excluzând achizițiile (față de 4,2 miliarde lei estimarea anterioară și valoarea din 2019). Potrivit reprezentanților OMV Petrom, reducerea va veni în principal atât din prioritizarea activității de foraj, cât și din amânarea unor proiecte în domeniul petrochimiei și al vânzarilor cu amănuntul.