- Rezultatele financiare preliminare aferente anului 2022 si trimestrului IV 2022 ale OMV Petrom vor fi publicate pe 2 februarie 2023
Va scăpa OMV Petrom de plata contribuției de solidaritate în acest an? Compania transmite că se așteaptă să nu intre în scopul contribuției de solidaritate pentru anul fiscal 2022, decisă de Guvernul României. Într-o informare către Bursa de Valori București, OMV Petrom precizează: “Regulamentul UE 1854/2022, care a introdus o contributie de solidaritate cu caracter temporar, a fost transpus în legislația românească prin Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr. 186 publicată în data de 29 decembrie 2022. În baza rezultatelor noastre financiare preliminare aferente anului 2022 și a prevederilor acestei ordonanțe de urgență, ne așteptam ca OMV Petrom să nu intre în scopul acestei contribuții de solidaritate pentru anul fiscal 2022, având sub 75% din cifra de afaceri din sectoarele definite: extracția țițeiului, extracția gazelor naturale, extracția huilei și fabricarea produselor obținute din rafinarea petrolului.
În T4/22, segmentul de afaceri G&E a fost semnificativ reglementat prin extinderea aplicabilității limitelor de preț și a taxării suplimentare, atât la gaze naturale, cât și la electricitate”.
În consecință, OMV Petrom estimează că rezultatul din exploatare excluzând elementele speciale în segmentul G&E va fi doar marginal pozitiv.
În informarea OMV Petrom se mai face precizarea că OUG 186 va fi supusă ulterior procesului de aprobare parlamentară.
Pentru primele 9 luni ale anului 2022, OMV Petrom anunță că a achitat deja către Bugetul de Stat al Romaniei redevențe, impozite suplimentare și alte contribuții specifice industriei de aproximativ 5,2 mld lei, la care se adaugă aproximativ 1,6 mld lei impozit pe profit. În total, pentru primele 9 luni ale anului 2022, acestea reprezintă aproximativ 60% din profitul brut înainte de impozitare și au crescut de peste 6 ori față de aceeași perioadă a anului precedent.
Rezultatele financiare preliminare aferente anului 2022 si trimestrului IV 2022 ale OMV Petrom vor fi publicate pe 2 februarie 2023.
Guvernul a decis ca, în 2023 și 2024, companiile din sectorul de petrol și gaze, precum și rafinăriile să plătească un impozit de 60% aplicat pe diferența dintre profiul ultimului an și media anilor 2017-2021 la care se adaugă 20%.
Reacția Ministerului Finanțelor:
La rândul său, Ministerul Finanțelor anunță că a transpus prin Ordonanța de Urgență aprobată în ședința de Guvern din 29 decembrie 2022 prevederile Regulamentului UE 2022/1854 care vizează toate statele membre și are ca principal obiectiv protejarea categoriilor vulnerabile de populație împortiva efectelor creșterii prețurilor la energie și finanțarea investițiilor în proiecte energetice strategice.
Transpunerea regulamentului în legislația naționalã vizeazã întregul sector energetic și, în spețã, toate companiile care activeazã în domeniu.
Conform art. 1, alin. (1) din ordonanța Guvernului, taxa de solidaritate se aplicã firmelor care au cifra de afaceri de peste 75 % inclusiv, din activitãți desfãșurate în sectoarele țițeiului, gazelor naturale, cãrbunelui și rafinãriilor, cu codurile CAEN:
0610 – «Extracția țițeiului»,
0620 – «Extracția gazelor naturale»,
0510 – «Extracția huilei»,
1910 – «Fabricarea produselor de cocserie» și
1920- «Fabricarea produselor obținute prin rafinarea petrolului»
Codurile CAEN și ponderea cifrei de afaceri au fost stabilite conform, Articolul 2 (Definiții), punctul 17, din Regulamentul (UE) 2022/1854:
„societãți din Uniune și sedii permanente care desfãșoarã activitãți în sectoarele țițeiului, gazelor naturale, cãrbunelui și rafinãriilor” înseamnã societãți din Uniune sau sedii permanente care generează cel puțin 75 % din cifra lor de afaceri din activități economice în domeniul extracției, mineritului, rafinării țițeiului sau fabricării produselor de cocserie, astfel cum se menționeazã în Regulamentul (CE) nr. 1893/2006 al Parlamentului European și al Consiliului (10).
Totodatã, contribuția de solidaritate se datoreazã și de cãtre pãrțile afiliate, potrivit ordonanței Guvernului:
“În aplicarea prevederilor alin. (2), persoana afiliată este cea definitã potrivit prevederilor art. 7 pct. 26 din Legea nr. 227/2015, cu modificãrile și completările ulterioare, indiferent de obiectul de activitate și care nu desfãșoarã activitãțile prevãzute la alin. (1).”