Camera Deputaţilor a decis să se implice, şi în acest an, în susținerea evenimentului „Earth Hour – Ora Pământului în România”, alături de organizaţia internaţională „World Wide Fund for Nature”. Pentru a marca această acţiune voluntară de protejare a mediului, iluminatul exterior al Palatului Parlamentului va fi întrerupt sâmbătă, 25 martie, între orele 20.30 – 21.30, se anunță într-un comunicat.
Anul acesta, la împlinirea a 10 ani de la debutul „Orei Pământului”, mesajul și îndemnul WWF pentru comunitatea din România este „Dăruiește naturii energia ta!” Camera Deputaților a derulat, în parteneriat cu organizația internațională “Word Wide Fund for Nature”, încă din anul 2009, proiectul “Parlamentul României – o clădire verde”, prin Comisia de administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic. Astfel, prin măsurile implementate încă din 2007, Palatul Parlamentului economisește aproximativ 4.200.000 Kw/an, ceea ce reprezintă o economie de 730.000 de euro în fiecare an. De asemenea, Camera Deputaților s-a numărat printre primele instituții de stat din România care au aderat la programul voluntar ”NewGreenlight – Intelligent Energy” al Comisiei Europene pentru economisirea energiei electrice.
În România, „Ora pământului” se sărbătorește din anul 2009, țara noastră devenind astfel parte dintr-o comunitate globală de peste două miliarde de oameni.