Pandemia nu a lovit în Transelectrica. A realizat în primul trimestru 88% din profitul bugetat pentru întreg anul 2020. Profitul net a crescut cu 103% pe fondul reducerii tuturor cheltuielilor

Publicat pe Categorii Business, Semnal
Prima Pagina Actual Semnal Pandemia nu a lovit în Transelectrica. A realizat în primul trimestru 88% din profitul bugetat pentru întreg anul 2020. Profitul net a crescut cu 103% pe fondul reducerii tuturor cheltuielilor
  • Creștere de 116% a profitului obținut din activitățile de exploatare
  • Raport trimestrial: Gradul de realizare a programului de investiţii la 31 martie 2020 este de 13,8%. Comparativ cu realizările din 2019, cheltuielile de investiţii realizate în 2020 au crescut cu 72%

Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica a înregistrat, în primul trimestru al anului 2020, un profit net de 77 de milioane de lei, reprezentând aproape 88% din profitul bugetat pentru întreg anul 2020. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, profitul net obținut în trimestrul 1 al anului 2020 a cunoscut o creștere de 103%. Rezultatul net pozitiv a fost obținut ca urmare a aplicării unor decizii prudențiale de management constând în reducerea în ansamblu a tuturor elementelor de cheltuială, precizează reprezentanții companiei într-un comunicat.

Totodată, în primul trimestru al anului 2020, Transelectrica a cunoscut o îmbunătățire și din punct de vedere al profitabilității activității comparativ cu trimestrul 1 al anului 2019. Astfel, profitul total din activitatea de exploatare a înregistrat o creștere de 116% față de trimestrul 1 al anului 2019, pe fondul reducerii tuturor costurilor.

Pe zona principală a activităţilor de bază (transport şi dispecerizare SEN), compania a obţinut  în T1 rezultate financiare comparative cu aceeași perioadă a anului 2019, înregistrând o scădere nesemnificativă determinată în principal de scăderea cu 3% a veniturilor din transport și a altor venituri pe piaţa de energie provenită din diminuarea cantității de energie electrică livrată consumatorilor cu 1,8% și din reducerea tarifului mediu pentru serviciul de transport aprobat de ANRE, se prezintă în comunicat.

Contextul primului trimestru al anului 2020 a fost unul dificil, însă managementul Transelectrica a implementat un set de măsuri de urgență pentru atenuarea impactului COVID-19. „Prin deciziile de management și măsurile dispuse în această perioadă, am asigurat continuitatea activității în condiții de siguranță și de performanță, precum și continuitatea obiectivelor investiționale ale Companiei. Am reușit să gestionăm cu operativitate situația fără precedent generată de criza COVID-19, printr-o bună organizare și reacție rapidă. Eforturile noastre din primul trimestru au fost validate prin obținerea ratingului Ba1 cu perspectivă pozitivă din partea Agenției de Rating Moody’s și prin îmbunătățirea ratingului Companiei la nivel individual de la Ba2 la Ba1. Obținerea acestui rating pozitiv arată că Transelectrica are un profil financiar solid și valori financiare puternice, stabile și predictibile și că este un partener strategic de încredere. Intenția noastră este să consolidăm credibilitatea Companiei în relația cu investitorii prin seriozitate, profesionalism și mai ales prin consecvență în implementarea planurilor investiționale”, a declarat Cătălin Nițu, Director General Executiv CNTEE Transelectrica.

Pe segmentul activităților cu profit zero, trimestrul 1 al anului 2020 2020 înregistrează o creștere financiară de 50,6 milioane de lei față de pierderea de -28 milioane de lei înregistrată în T1 2019. Veniturile din serviciile de sistem tehnologice au înregistrat o creștere de 20% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2019 (188 milioane de lei la 31 martie 2020 față de 157 milioane de lei la 31 martie 2019), determinată de majorarea tarifului aprobat de ANRE pentru aceste servicii, concomitent cu scăderea cu 10% a cheltuielilor privind serviciile de sistem tehnologice în trimestrul 1 al anului 2020, față de cele cele din perioada aferentă anului 2019 (166 milioane de lei în primul trimestru al anului 2020 versus 185 milioane de lei în trimestrul 1 al anului 2019).

Comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior cantitatea totală de energie electrică transportată în trimestrul I s-a diminuat cu aproximativ 0,27 TWh (14,41 TWh în T1 2020 față de 14,68 TWh în T1 2019) concomitent cu scăderea cheltuielilor privind consumul propriu tehnologic care au fost mai mici cu suma de 16 mil. lei comparativ cu trimestrul I 2019. Prețul mediu al contractelor încheiate pe PCCB cu livrare în trimestrul I 2020  a fost de 273,62 lei, cu 5% mai mic decat prețul din trimestrul I al anului 2019, iar prețul mediu pe PZU a avut o tendință accentuată de scădere începând cu luna ianuarie 2020, atingând un minim de 142,98 lei în luna martie.

În contextual epidemiologic generat de răspandirea Covid-19, prețul mediu a fost cu circa 23% mai mic decât în aceaași perioadă a anului precedent, se specifică în Raportul trimestrial al companiei.

Costurile totale cu achiziţia energiei au fost mai reduse, preţul mediu plătit de Transelectrica fiind cu 18% mai mic respectiv de la 299 lei/MWh în T1 2019 la 253 lei/MWh în T1 2020.

Gradul de realizare a programului de investiţii la 31 martie 2020 este de 13,8%. Comparativ cu realizările din 2019, cheltuielile de investiţii realizate în 2020 au crescut cu 72%, susțin reprezentanții Transelectrica.

Cele mai importante contracte de investiții semnate în perioada ianuarie – martie 2020 sunt:

  • Centru de cercetare și dezvoltare a tehnologiilor de lucru sub tensiune (LST) și intervenție rapidă în SEN – etapa 2 – 4,2 mil lei;
  • Instalații de climatizare în camerele destinate serverelor din UNO DEN – 0,9 mil lei;
  • Upgradarea platformelor hardware și software ale sistemului SCADA în stația Stupărei – 0,5 mil lei.

.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *