Parlamentul a votat eliminarea a 102 taxe, Guvernul contestă legea la Curtea Constituțională

Publicat pe Categorii Flux energetic, Info Legislativ
Prima Pagina Actual Flux energetic Parlamentul a votat eliminarea a 102 taxe, Guvernul contestă legea la Curtea Constituțională

Legea inițiată de Liviu Dragnea, presedintele PSD, care prevede eliminarea a 102 taxe parafiscale a fost votată azi de plenul Parlamentului. Potrivit acesteia, ar urma să dispară: timbrul de mediu pentru autovehicule, plata pentru cazierul fiscal, taxa pentru eliberarea paşaportului temporar, dar si cea pentru pierderea sau modificarea actelor, taxele pentru serviciile prestate de Ministerul Afacerilor Interne pentru public și cele percepute de Casa Națională de Pensii. Va fi eliminată, de asemenea și taxa radio-tv, au decis parlamentarii.

Guvernul vrea să atace legea adoptată de Parlament la Curtea Constituțională. Premierul Dacian Ciolos a declarat că nu este de acord cu prevederile legii lui Liviu Dragnea: “Unele taxe pot fi eliminate fără probleme, sunt alte taxe care sunt eliminate și nu se clarifică situația bugetară, pentru anumite instituții riscă să producă probleme”.

Dacă actul normativ nu va fi transmis la Curtea Constituțională în termen de 5 zile,  documentul va ajunge la Președinte pentru promulgare.

Premierul Dacian Cioloș a avertizat că eliminarea taxelor înseamnă o creștere a impozitelor. „Nu poți să tai niște taxe fără a pune altele în loc”, a spus Cioloș.

 

 


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*