Petrolexportimport intră în faliment

Publicat pe Categorii Flux energetic
Prima Pagina Actual Flux energetic Petrolexportimport intră în faliment

Tribunalul Bucureşti a decis intrarea în faliment a Petrolexportimport, importator de produse petroliere. Lichidator judiciar provizoriu este Casa de Insolvenţă Ionescu şi Sava. În perioada regimului comunist, compania era cel mai mare jucător prin intermediul căruia se derulau afacerile cu petrol.

”Tribunalul Bucureşti, Secţia a VII a Civila, în şedinţa din data de 16 octombrie 2018 – Dosar 32833/3/2018 – a emis Încheierea de şedinţă prin care, în temeiul art.145 alin.1 raportat la art.71 alin.1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, a dispus intrarea în faliment prin procedura simplificată a debitorului Petrolexportimport şi a numit lichidator judiciar provizoriu Casa de Insolvenţă Ionescu şi Sava SPRL”, potrivit unui document transmis de companie Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Compania a fost înfiinţată în anul 1948, având ca principal obiect de activitate exportul petrolului şi al tuturor derivatelor petrolifere. Începând cu data de 1 ianuarie 1991, s-a transformat în societate pe acţiuni, fiind pricipalul agent de comerţ exterior în domeniul importului de petrol şi exportului produselor petroliere pentru sistemul de rafinare românesc. Până în 1997, Petrolexportimport a deţinut monopolul importului de ţiţei şi exportului de produse petroliere pentru sistemul de rafinare din România. Din 9 mai 2000, societatea a fost complet privatizată. În prezent, Petrolexportimport importă şi comercializează produse petroliere, petrochimice şi aditivi pentru rafinăriile româneşti, precum şi pentru alţi clienţi interni, printr-o reţea de distribuţie.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *