Clienţii casnici, şcolile, grădiniţele, spitalele etc. sunt protejaţi şi vor fi aprovizionaţi prioritar cu gaze naturale, potrivit legislaţiei. Dacă la iarnă vor fi situații de criză, unele termocentrale vor produce energie electrică şi termică pe bază de păcură și se va recurge la măsuri de limitare sau sistare a livrărilor de gaze pentru unii consumatori industriali.
Ministerul Energiei a lansat, în dezbatere publică, Planul de urgenţă pentru situaţii de criză în aprovizionarea cu gaze naturale. Transgaz, distribuitorii şi furnizorii de gaze naturale au obligația să întocmească listele cu proprii consumatori cărora, în caz de necesitate, le vor întrerupe gazele.
Potrivit Planului de urgenţă, sunt cinci scenario pentru situații de criză. Primul scenariu se referă la defecţiuni în sistemele de transport, altele decât sistemul naţional de transport, înainte de preluarea cantităţilor din import de gaze naturale în sistemul naţional de transport. Cel ce-al doilea scenariu ia în calcul apariţia unor defecţiuni în sistemul naţional de transport (SNT) la preluarea cantităţilor de gaze naturale din depozitele de înmagazinare subterană a gazelor naturale, respectiv din depozitul cu cea mai mare capacitate de extracţie zilnică. Scenariul 3 se referă la dezechilibre în activitatea de înmagazinare a gazelor naturale, adică la defecţiuni ale echipamentelor de suprafaţă aferente activităţii de înmagazinare, anterior preluării cantităţilor de gaze naturale din depozitele subterane în sistemul naţional de transport. Al patrulea scenariu ia în calcul condiţiile meteo extreme, adică valori foarte scăzute ale temperaturii, respectiv temperatură medie sub -15 grade Celsius, pe perioada sezonului rece, pe intervale mai mari de timp, de cel puţin 7 zile, fără defecţiuni tehnice în sistemul naţional de transport, sisteme de transport import şi dezechilibre în activitatea de înmagazinare a gazelor naturale.ultimul scenariu pune propblema sistării furnizării gazelor naturale din Federaţia Rusă către Uniunea Europeană.
Planul de urgenţă prevede că producătorii de energie electrică și termică care pot trece pe combustibili alternativi sunt consideraţi clienţi întreruptibili de siguranţă pe perioada nivelului de urgență. Listele cu întreruptibili se transmit la Ministerul Energiei
Proiectul prevede şi că, în situaţie de criză, pe perioada nivelului de urgenţă, Autoritatea Competentă (n.r. – Ministerul Energiei) poate dispune mai multe măsuri. Astfel, se arată că termocentralele pe gaze pot trece la utilizarea combustibililor alternativi, adică păcură, inclusiv prin utilizarea stocurilor de produse petroliere constituite în baza Legii nr. 360/2013. De asemenea, proiectul de act normativ prevede că Ministerul Energiei poate dispune ca furnizorii ce nu au încheiate contracte cu consumatori protejaţi să pună la dispoziţia furnizorilor care au în portofoliu clienţi protejaţi și/sau clienţilor protejaţi cantităţile de gaze naturale necesare acoperirii consumului acestora. Furnizorii care au încheiate contracte cu consumatori protejaţi şi care dispun de gaze naturale suplimentare consumului consumatorilor protejaţi din portofoliul propriu vor pune la dispoziţia altor furnizori care au în portofoliu clienţi protejaţi și/sau clienţilor protejaţi cantităţile de gaze naturale necesare acoperirii consumului acestora
Potrivit Planului de urgenţă, FUI are obligaţia de a asigura furnizarea gazelor naturale clienţilor finali, în conformitate cu reglementările ANRE, la preţuri reglementate de ANRE. “Furnizorul de ultimă instanţă are obligaţia de a furniza, conform reglementărilor emise de ANRE, gaze naturale clienţilor finali al căror furnizor se află în situaţia de a i se retrage licenţa de furnizare în cursul desfăşurării activităţii sau în orice altă situaţie identificată de ANRE în care clienţii finali nu au asigurată furnizarea de gaze naturale din nicio altă sursă”, se mai precizează în document.