• Soluțiile furnizate de Flashnet sunt utilizate de municipalitățile din întreaga lume: Bahrain, Republica Cehă, Indonezia, Polonia, Romania, Rusia, Arabia Saudită
Flashnet, companie românească de cercetare și dezvoltare în domeniul managementului inteligent al energiei, cu operațiuni în întreaga lume, revoluționează piața iluminatului inteligent din întreaga lume prin integrarea tehnologiei de ultimă generație LoRa™ (rețea de comunicații pe frecvențe radio pe arii extinse) în sistemul propriu de telegestiune a iluminatului public – inteliLIGHT®.
În premieră, echipa Flashnet a prezentat şi demonstrat primul controler de iluminat public din lume care folosește protocolul LoRaWAN la Paris, în data de 10 iulie 2015. Sistemul a fost operat prin intermediul rețelei LoRaWAN Clasa C, pusă la dispoziție de operatorul local Actility.
“Implementarea sistemului de telegestiune a iluminatului public a devenit astfel mai economică și mai rapidă ca niciodată. Fără a fi afectate funcționalitățile de control al iluminatului sau de platformă pentru Smart City, instalarea inteliLIGHT® este simplificată prin reducerea semnificativă a numărului de noduri de comunicații,
mai ales în zonele cu teren dificil sau în cele cu rețele electrice nestructurate”, a declarat dl. Lorand Mozes, CEO al Flashnet.
Specialiștii de la Flashnet explică:
Folosind tehnologia LoRa™ , stația de bază inteliLIGHT poate controla până la 20.000 de dispozitive într-o rază de până la 15 km, în funcție de condițiile geografice. Datorită
spectrului larg de frecvențe radio, a imunității ridicate la interferențe și a consumului mic de energie, LoRa™ este tehnologia ideală pentru a stabili rapid o comunicație bi direcțională cu orice echipament inteligent pe o arie extinsă și într-o manieră eficientă din punct de vedere al costurilor, cum este de altfel și cazul controlerului inteliLIGHT® LoRa™.
Comparativ cu tehnologia de comunicații utilizată până acum (rețele radio sau comunicații pe cablurile de joasă tensiune – PLC), infrastructura de tip LoRa™ are avantajul de a se adapta situațiilor în care terenul este dificil sau în cazul în care rețeaua electrică de alimentare este nestructurată. În plus, prin optimizarea pentru rețelele LoRa™ și eficientizare la maxim a lățimii de bandă necesară comunicației, o mare parte din inteligența și funcțiile sistemului sunt transferate la nivelul controlerului conferindu-i astfel și capacități de lfuncționare autonomă, utile de exemplu atunci când din cauze neprevăzute cade rețeaua de comunicație.
Prima rețea LoRa din România, instalată la Brașov. Infrastructură va putea fi exploatată și pentru extinderea aplicațiilor de tip Smart City
Prima rețea LoRa din România a fost instalată de Flashnet chiar la Brașov, fiind utilizată pentru testarea noilor echipamente. De asemenea, această infrastructură va putea fi exploatată și pentru extinderea aplicațiilor de tip Smart City, Brașovul fiind deja un deschizător de drumuri din acest punct de vedere prin implementarea sistemului inteliLIGHT.
Despre controlerDespre inteliLIGHT®
inteliLIGHT® este un sistem de telegestiune a iluminatului public și platformă pentru aplicații Smart City, dezvoltat de Flashnet.Controlul detaliat al fiecărui corp de iluminat furnizează în timp real informații despre toate schimbările apărute în sistem, reducând consumul de energie cu până la 80% și oferind instrumente avansate de planificare care pot reduce cu până la 42% costurile de întreținere. În prezent, prin inteliLIGHT® se gestionează aproape 80000 de stâlpi de iluminat în peste 10 țări, contabilizând economii importante de energie și reduceri corespunzătore ale emisiilor de CO2. (http://intelilight.eu/)
Compania Flashnet a fost înființată la Brașov în 2005. Este o companie de cercetare și dezvoltare în domeniul managementului inteligent al energiei, cu operațiuni în întreaga lume. Flashnet integrează tehnologii hardware și software de ultimă generație din domeniile IT, comunicații și energie pentru a construi sisteme de management ale rețelelor de utilități și orașelor inteligente: SMART GRID şi SMART CITY. De asemenea, este una din primele companii care a adoptat tehnologia LoRa™ implicându-se și contribuind încă la început ca membru în Alianța LoRa™. Soluțiile furnizate de Flashnet sunt utilizate la scară largă, fiind adoptate de din ce în ce mai multe municipalități din lume (Bahrain, Republica Cehă, Indonezia, Polonia, Romania, Rusia, Arabia Saudită etc.)
Despre LoRa™
Tehnologia LoRa™, dezvoltată de compania Semtech, este o infrastructură de comunicații radio pe arii extinse, optimizată pentru un consum mic de energie al echipamentelor. Prin capacitățile tehnice și eficiența costurilor pe care o oferă, LoRa™ aduce conceptul de Internet of Things semnificativ mai aproape de adoptarea la scară largă. Caracteristicile sistemului – rază lungă de acțiune, consum redus, rezistență sporită la interferențe și spectru larg de frecvențe – sunt întrecute doar de ușurința interoperabilității și atenția deosebită cu care a fost proiectată securitatea rețelei.
Despre Alianța LoRa™
Alianța este o organizație non-profit, formată din companii care cred că era Internet of Things a sosit. Are misiunea de a standardiza rețelele de comunicații de tip LPWAN (Low Power Wide Area Networks) care sunt adoptate într-un ritm din ce în ce mai accelerat în întreaga lume, pentru a transforma în realitate concepte ca Internet of Things (IoT), machine-to-machine (M2M) sau Smart City. (http://lora-alliance.org/)
Foto: Flashnet