Premierul Borissov cere anchetă privind vânzarea activelor CEZ din Bulgaria

Publicat pe Categorii Flux energetic, Stiri externe
Prima Pagina Actual Flux energetic Premierul Borissov cere anchetă privind vânzarea activelor CEZ din Bulgaria

Premierul bulgar Boiko Borissov a cerut Băncii Centrale şi serviciilor secrete să cerceteze achiziţionarea activelor din Bulgaria ale grupului ceh CEZ de către o firmă locală puţin cunoscută, dezminţind implicarea sau sprijinirea tranzacţiei, transmite Reuters, preluat de Agerpres. Opoziţia a cerut oprirea tranzacţiei şi un nou proces de vânzare.

CEZ a anunţat, zilele trecute, că a ales oferta depusă de Inercom pentru cele şapte societăţi ale sale din Bulgaria, printre care se numără o companie de distribuţie care furnizează energie electrică unui număr de aproximativ trei milioane de persoane în nord-vestul Bulgariei. Purtătorul de cuvânt de la CEZ, Alice Horáková, a precizat că oferta celor de la Inercom este superioară valorii de piaţă a activelor vândute, stabilită în urma unei evaluări independente.

Tranzacţia a provocat îngrijorarea clasei politice bulgare deoarece active energetice strategice ajung în mâinile unei firme puţin cunoscute.Într-un discurs emoţionant rostit în Parlament, Boiko Borissov a afirmat că nici el şi nici Guvernul „nu au participat, din culise, la această tranzacţie”, scrie Agerpres. „Nu numai că nu am participat, nu am influenţat în nici un fel tranzacţia”, le-a declarat jurnaliştilor premierul bulgar.

Inercom, cu active în valoare de aproximativ 100 de milioane de leva (63 de milioane de dolari), ar urma să achiziţioneze o afacere cu o cifră de afaceri anuală de aproximativ 1,8 miliarde de leva (1,1 miliarde de dolari), care operează o treime din reţeaua energetică a ţării. Inercom a precizat că va finanţa preluarea prin împrumuturi bancare, dar nu a dat amănunte, potrivit Agerpres.

 

 

 


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *