Premierul Viorica Dăncilă a anunțat noile propuneri de miniștri după discuțiile purtate cu ALDE, după cum urmează:
- Grațiela Gravilescu (ALDE) – Ministerul Mediului
- Ion Cupă (ALDE) – Ministerul Energiei
- Alexandru Băișanu (ALDE) – Relația cu Parlamentul
- Camelia Gavrilă – Ministerul Educației
- Dan Chirilă – Ministerul de Interne
- Dan Matei (consilierul șefului Guvernului) – Vicepremier pentru probleme economice
Cine este Ion Cupă, propus ministrul Energiei
Este vicelider al Grupului Parlamentar ALDE din februarie 2018, preşedinte al Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic din Camera Deputaţilor, liderul ALDE Dolj. A intrat în Parlament în 2012, ca deputat PDL. A făcut parte din următoarele grupuri parlamentare: al Partidului Democrat Liberal ( decembrie 2012 – aprilie 2013), al Partidului Național Liberal ( aprilie 2013 – iulie 2014), deputați neafiliați (iulie 2014 – septembrie 2014), grupul parlamentar Liberal Conservator ( septembrie 2014 – 2016). După care a fost ales, din nou, pe listele ALDE.
Cupă este membru în Asociaţia Naţională a Evaluatorilor din România şi în Corpul Experţilor contabili. Are un master în management financiar bancar, obţinut în 2007. A lucrat la Energoconstrucţia şi Hidrotehnica, iar din 2005 a fost director executiv la DGPF Mehedinţi. Între 2008 şi 2010 a fost membru supleant în Consiliul Naţional de Integritate. Din 2011 şi până în prezent este preşedintele Consiliului de Administraţie de la CE Rovinari.
„Am acceptat propunerea doamnei prim ministru Viorica Dăncilă de a prelua Ministerul Energiei. Este o obligaţie pe care vreau s-o onorez pînă la capăt, aceea de a respecta mandatul dat de doljeni în 2016 prin vot: stabilitate, bună guvernare, creştere economică, salarii şi pensii mai mari pentru toţi românii”, a scris, pe pagina de facebook, liderul ALDE Dolj.
„Am decis să nominalizez reprezentanți ai ALDE pentru portofoliile rămase vacante. Am toată aprecierea pentru cei din ALDE care au înțeles că România are nevoie de stabilitate și au decis să respecte votul românilor din 2016 și au decis să rămânem împreună. Este important să continuăm guvernarea”, a declarat Viorica Dăncilă. „Sper ca de această dată domul președinte Iohannis să acționeze ca președinte al României și să nu blocheze propunerile. E important să dăm dovadă de responsabilitate și dincolo de lupta politică trebuie să primeze interesul României și al românilor”, a completat Dăncilă.