Președintele Iohannis cere urmărirea penală a fostului ministru al Energiei, Victor Grigorescu, pentru infracțiunii de fals în declarații în formă continuată

Publicat pe Categorii Flux energetic, Semnal
Prima Pagina Actual Flux energetic Președintele Iohannis cere urmărirea penală a fostului ministru al Energiei, Victor Grigorescu, pentru infracțiunii de fals în declarații în formă continuată

Președintele României,  Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 23 iunie 2021, Ministrului Justiției, Stelian-Cristian Ion, cererea de urmărire penală a lui Victor Vlad Grigorescu, în calitate de fost ministru al Energiei în perioada noiembrie 2015 – ianuarie 2017.

Potrivit anunțului publicat pe site-ul Administrației Prezidențialem cererea de urmărire penală este pentru faptele ce fac obiectul Dosarului penal nr. 261/P/2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică, sub aspectul săvârșirii de către acesta a infracțiunii de fals în declarații în formă continuată, prevăzută de art. 28 din Legea nr. 176/2010, raportat la art. 326 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal. Urmează  a se proceda conform legii, având în vedere solicitarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispozițiilor art. 109 alin. (2) din Constituția României, republicată, ale Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, luând în considerare şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 270/2008.

Totodată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înștiințat cu privire la formularea acestei cereri.

Grigorescu este acuzat de fals în declarația de avere, potrivit surselor G4Media.ro. El a fost în centrul unei controverse încă de la începutul mandatului său din cauza unor venituri de aproape 800.000 de lei pentru  un site închiriat unei companii offshore: monitoreu.com, care nu era funcțional!


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *