Axpo, una dintre cele mai importante companii globale din domeniul energiei, a conectat cu succes la rețea primul grup din hidrocentrala cu acumulare prin pompaj Limmern din Alpii Glarus, Elveția. Capacitatea de producție a centralelor electrice Linth-Limmern va crește de la nivelul actual de 480 MW la 1.480 MW.
După aproximativ zece ani de planificare și construcție, proiectul din Alpii Glarus, în valoare de 2,1 miliarde de franci elvețieni, evoluează conform programului. Primul grup din cele patru ale proiectului Linthal a fost conectat cu succes la rețea. Axpo își reconfirmă, astfel, reputația de pionier în domeniul hidroenergiei, cu o experiență de peste 100 de ani, se precizează într-un comunicat al companiei.
„Această realizare internațională majoră vine ca un rezultat al multor ani de muncă și dedicare a echipei Axpo și ilustrează experiența noastră aprofundată în toate sectoarele energetice, la cele mai înalte standarde”, a declarat Cătălin Iordache, Director General al Axpo România.
Capacitatea totală de pompare și cea a turbinelor hidrocentralei cu acumulare prin pompaj Limmern se situează la 1.000 MW fiecare. Proiectul „Linthal 2015” al Axpo, în prezent cel mai mare proiect de construcție din sectorul energetic elvețian, evoluează conform programului. Aceste centrale extrem de flexibile vor contribui în mod semnificativ la stabilitatea rețelei – și, astfel, la siguranța furnizării – atât în Elveția, cât și în Europa.
Puteți accesa mai multe detalii despre proiectul „Linthal 2015” Aici