TMK Hydroenergy Power, în parteneriat cu Innovation Norway, construiește pe lacul de liniștire Grebla primul sistem de energie fotovoltaică plutitor, ce va genera mai bine de 1 milion KWh/an. Acest proiect înseamnă o reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră de peste 300 t CO2 annual, potrivit unui comunicat transmis de CEZ România.
Proiectul centralei fotovoltaice de pe lacul de liniștire Grebla aduce energia viitorului mai aproape, prin dezvoltarea primului sistem de energie fotovoltaică plutitor de 1000 kW. Astfel, se pune în valoare sinergia dintre soare, apă și infrastructura electrică a TMK Hydroenergy Power, parte a Grupului CEZ în România.
Proiectul își propune să dispună de corpul de apă neutilizat în prezent al lacului de liniștire Grebla, cu o suprafață de aproximativ 30.000 m². Energia produsă va acoperi parțial consumul intern de energie electrică al TMK Hydroenergy Power.

De asemenea, producerea de energie cu ajutorul soarelui va duce la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră care va totaliza peste 332,622 t CO2 pe an.
Valoarea investiției este de 1,36 milioane Euro, TMK Hydroenergy Power beneficiind de un grant Innovation Norway pentru a acoperi o parte din cheltuieli
Valoarea totală a proiectului este de 1.363.552 Euro din care 131.950 Euro reprezintă valoarea neeligibilă iar valoarea totală eligibilă este de 1.231.602 Euro din care 737.500 Euro reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă.
Până în prezent, au fost livrate panourile fotovoltaice împreună cu flotoarele și echipamentele conexe acestora și au fost derulate etapele preliminarii pentru începerea lucrărilor de montare a panourilor fotovoltaice.
În următoarele săptămâni se va realiza: asamblarea flotoarelor (sistemelor plutitoare); instalarea panourilor fotovoltaice; realizarea lucrărilor de conexiune; integrarea centralei fotovoltaice plutitoare în sistemul existent.