RWEA continuă programele educaționale în Valea Jiului. În Săptămâna Verde, peste 200 de copii din Valea Jiului (Aninoasa, Petrila, Colonia Cimpa, Iscroni și Petroșani) învață despre energia eoliană în cadrul unui proiect educațional organizat de Asociația Română pentru Energie Eoliană – RWEA, cu tema “Puterea Vântului”.

Daniela Dinescu, membru în Consiliul Director RWEA, afirmă: Prin proiectul ”Puterea vântului”, copiii vor fi introduși în lumea energiei regenerabile și vor învăța despre tehnologia și beneficiile energiei eoliene pentru comunitate și mediu. Programul va fi desfășurat într-un mod interactiv și educativ pe parcursul întregului an astfel încât mii de pre-școlari, școlari, liceeni din zonele carbonifere, de tranziție energetică, să poată înțelege mai bine cum funcționează energia eoliană și cum poate fi utilizată. Vor fi vizite în parcurile eoliene operaționale ale companiilor din industrie, astfel încât elevii să poată vedea în timp real cum funcționează turbinele și cum se produce energia electrică. Vom organiza și anul acesta evenimente și activități care vor încuraja tinerii să se implice în industria energiei regenerabile și să înțeleagă beneficiile acesteia. De asemenea, vom oferi în continuare sprijin și resurse pentru reconversia profesională a personalului minier, prin Renew Academy, astfel încât să poată fi integrați în industria energiilor regenerabile, eoliană și fotovoltaică. Suntem bucuroși să ne implicăm în viața comunității din Valea Jiului. Ne angajăm să susținem în continuare aceste regiuni defavorizate și să promovăm energia verde prin programele educaționale și de formare profesională în aceste zone. Este esențial ca noile generații de tineri să înțeleagă importanța energiei regenerabile și să fie pregătite pentru o lume în care energia curată va fi fundamentală pentru umanitate”.

RWEA (Asociația Română pentru Energie Eoliană) este o organizație non-profit din România, infiintata in 2008 si care reprezintă interesele companiilor implicate în dezvoltarea energiei eoliene în țară, cu o capacitate instalata de 3000 MW. RWEA este implicată activ în politica națională și internațională și în dialogul de reglementare, comunicare, cercetare și analiză privind extinderea surselor regenerabile de energie, fiind vocea tranziției energetice și a industriei energiei eoliene din România.

În prezent, organizația dispune de sprijinul a aproximativ 50 de membri. Liderii de piață, furnizorii de energie electrică, producătorii de turbine, dezvoltatorii, furnizorii de servicii, centrele de instruire, contractorii, companiile juridice, financiare și de consultanță din RWEA reprezintă 2700 MW din cei 3000 MW de energie eoliană ai României.