„Punem tinerii specialiști din energie în lumină” Astăzi, Adrian VINTILĂ, FEL România. Recomandare pentru autorități: Să aibă încredere în tineri și să le ofere șansa de a arăta că pot face performanță și la nivel înalt, în structurile de conducere și de decizie

Publicat pe Categorii Esential, Interviuri InvesTenergy, Semnal
Prima Pagina Actual Esential „Punem tinerii specialiști din energie în lumină” Astăzi, Adrian VINTILĂ, FEL România. Recomandare pentru autorități: Să aibă încredere în tineri și să le ofere șansa de a arăta că pot face performanță și la nivel înalt, în structurile de conducere și de decizie
  • Sfat pentru consumatorii de energie: Cel mai ieftin kWh este cel economisit. Iar economia nu înseamnă restricții sau raționalizare, ci eficiență energetică

“Ceea ce facem noi la Future Energy Leaders România (FEL), parte a CNR- CME, facem cu pasiune, cu energie pentru energie, nu reprezentăm interesele nici unei entități de pe lanțul energetic. Suntem tineri de pe toate palierele din toate entitățile din sectorul energetic, mesajele noastre sunt obiective și prezintă realitatea, venim cu soluții la probleme”, a declarat Adrian Vintilă, membru Board FEL România, la Conferința anuală InvesTenergy.

Cu încrederea că tinerii sunt specialiștii de azi și de mâine și sectorul energetic este pe mâini bune, InvesTenergy continuă demersul de a pune Oamenii de energie în lumină, cu prezentarea mai multor tineri specialiști într-o serie de articole/interviuri.  

Astăzi, vă invităm să îl cunoașteți pe Adrian Vintilă, membru Board FEL România, coordonator al activității de product development, în calitate de manager departament, în cadrul unei companii de furnizare a energiei electrice și gazelor naturale.

 Îți mulțumesc Adrian Vintilă că ai acceptat invitația mea pentru un interviu pe teme de energie și de comunicare în energie. Te rog, mai întâi, să ne prezinți parcursul tău profesional…

– Mulțumesc, Cristina Trefaș, pentru onoarea de a participa la interviul InvesTenergy.

Am o experiență de peste 10 ani în sectorul energetic. În tot acest timp am desfășurat activități în cadrul departamentelor de tranzacționare energie, vânzări, iar în prezent coordonez activitatea de product development, în calitate de manager departament, în cadrul unei companii de furnizare a energiei electrice și gazelor naturale.

Sunt absolvent al Facultății de Matematică – Informatică și al unui program de master în Marketing și Comunicare în Afaceri.

Dincolo de activitățile profesionale, mă implic activ în activități de voluntariat, facilitând sesiuni de training pentru copiii din mediul rural, pe teme de soft skills și eficiență energetică și militez pentru condiții optime de învățare în școlile din mediul rural.

În contextul crizei energetice, sunt implicat în activități de informare a consumatorilor cu privire la consumul responsabil de energie și în proiecte de combatere a sărăciei energetice.

În calitate de membru al board-ului FEL România, coordonez activitatea de comunicare și marketing a echipei de tineri specialiști din energie.

  Lucrezi în domeniul energetic de peste 10 ani. Care este poziția ta în cadrul companiei?

– În cei 10 ani în energie mi-am setat ca principal obiectiv să învăț continuu, să obțin rezultate și să avansez constant. Nu trece nici măcar o zi în care să nu citesc despre energie, fie că este vorba despre articole din presa de specialitate, propuneri legislative sau analize și documente tehnice.

Acest comportament orientat spre învățare continuă m-a ajutat să pot da curs oricărei provocări profesionale și să pot începe activități cu totul noi pentru mine.

În planul de carieră pe care mi l-am stabilit în urmă cu 10 ani, mi-am propus să îmi creionez parcursul profesional astfel încât la cel mult 3-4 ani să beneficiez de o nouă provocare prin care să continui dezvoltarea mea.

Astfel, în primii ani de activitate am ocupat poziția de specialist achiziție energie, poziție care m-a ajutat să înteleg în detaliu piața de energie și să pun în practică gândirea analitică.

Ulterior, în următorii 3 ani, am trecut de la achiziția de energie la vânzarea ei către principalul grup țintă – clienții. Am coordonat activitatea departamentului mass-market, având responsabilitatea de a crește prezența companiei în piețe noi, în sectorul de clienți de masă, prin dezvoltarea centrelor de relații cu clienții și a rețelei de parteneri externi.

Odată cu creșterea competiției în sectorul de furnizare, am primit cu bucurie provocarea de a coordona un departament nou înființat – departamentul Dezvoltarea Produse Noi. Practic, am trecut la partea de cercetare și creație în energie. Analizăm constant comportamentul clienților, nevoile lor, tendințele pieței și venim cu propuneri de soluții și servicii noi, care să ajute clienții și să crească competitivitatea companiei.

Cât de multe ai învățat despre energie, despre sectorul energetic, în compania unde lucrezi?

– Am ajuns să lucrez în domeniul energiei dintr-o întâmplare. Nu pot spune că acesta a fost visul meu sau că mă gândeam, adolescent fiind, la un astfel de parcurs profesional.

Nefiind absolvent al unor facultăți de profil, tot ce știam despre energie în urmă cu 10 ani erau informațiile de bază de la materia fizică din liceu.

Gândirea analitică, bazată pe cifre, asumpții și analize m-a departajat probabil la interviul pentru poziția de specialist achiziție energie. Iar de acolo am început să învăț constant, în fiecare zi. M-a ajutat și mă ajută în continuare apetitul pentru a cunoaște cât mai multe despre orice. Și în special despre energie, bineînțeles.

Cum este să lucrezi cu și pentru adevărați specialiști în domeniu?

– Un tânăr se poate dezvolta complet dacă este interesat de domeniul respectiv, dacă se perfecționează continuu, dacă are în jurul său modele de specialiști și, nu în ultimul rând, dacă beneficiază de încrederea acestora.

Eu am fost norocos și sunt recunoscător colegilor mei, specialiști în domeniu, că m-au integrat repede în grupul lor atunci când eram cel mai tânăr din companie, că au avut răbdare cu mine și că au avut întotdeauna o atitudine deschisă către tânăra generație.

Compania în care activez acordă încredere tinerilor, le oferă responsabilități strategice, în funcții de coordonare și îi pune constant la masa deciziilor cu specialiștii cu experiență.

Mixul perfect pentru un tânăr este format din auto-învățare și prezența modelelor în jurul său. Iar eu, cu mândrie, afirm că sunt integrat perfect în acest mix de peste 10 ani.

Ești și Omul de comunicare de la Future Energy Leaders – FEL Romania, programul de tineret a CNR-CME?  De unde și de la cine ai învățat tainele comunicării?

– Dintotdeauna am fost atras de creație, de compuneri și de vorbitul în public. Pare ciudat, probabil, ca cineva să spună că este pasionat de vorbitul în public, din moment ce aceasta este cea mai mare temere a celor mai mulți oameni. Mie îmi place mult.

Îmi place să vorbesc cu oamenii, să îi ascult, să învăț de la ei, să le explic atunci când este cazul.

Trucurile comunicării le-am “furat” de la speciasliștii în comunicare pe care îi văd în jur, fie în companie, fie în spațiul public. Informațiile teoretice le-am asimilat în cadrul studiilor de specialitate absolvite. Și sunt mândru să spun că am absolvit masterul cu media 9,90,  iar examenul de disertație cu nota 10. Nu este o lipsă de modestie, ci un exemplu pentru cei mai tineri decât mine că pasiunea și ambiția aduc rezultate.

Cum se face comunicare la FEL România?

– La FEL România întotdeauna am militat pentru mesaje care să prezinte realitatea așa cum este ea. Niciodată în comunicările noastre nu căutăm senzaționalul și, totodată, nici nu căutam să scoatem în evidență doar aspectele pozitive. Pentru că în orice, și în special în energie în România, este loc de mai mult și mai bine.

De fiecare dată mesajele noastre vin și cu soluții, recomandări și argumente.

–    Suntem într-o perioadă dificilă, de criză energetică. Cum consideri că ar trebui să se facă comunicare în această perioadă în sectorul energetic?

– În energie suntem într-o periodă de criză de 2 ani de zile, odată cu mult discutata liberalizare completă. Sau reliberalizare, depinde cum vreți să o denumim. Și a continuat cu această creștere de prețuri.

Dacă este un lucru bun obținut din toată această nebunie, din toată această criză, putem spune că acesta este dorința consumatorilor de a fi informați, de a ști mai mult despre energie, de a realiza că energia nu cade din cer și că în spatele energiei sunt multe rotițe, mulți specialiști care fac ca becul să se aprindă fără întrerupere.

Noi, la FEL România, realizăm o comunicare bazată pe informare și conștientizare, transparentă și constructivă.

Una dintre cele patru direcții ale echipei noastre este “Informare și conștientizare” – cu privire la energie și sistemul energetic, ghiduri și sfaturi de eficiență energetică, analize și recomandări.

Dând un exemplu, amintesc proiectul desfășurat în prima parte a acestui an, când am lansat campania de educare și informare ”Despre energie, pe scurt”.

Ne-am dorit ca prin intermediul ghidului „Energy 101 – Despre energie, pe scurt” să aducem în fața publicului larg informații pe înțelesul tuturor despre toate procesele și mecanismele tehnice sau de piață care fac ca energia să ajungă de la o centrală electrică până în casele noastre. Ghidul are 10 părți, începe cu istoria energiei și se termină cu viitorul energiei așa cum îl vedem noi.

Concluzionez spunând că noi suntem adepții comunicării transparente și constructive, fără a căuta senzaționalul și inducerea panicii.

 Vino cu 3 sfaturi/ recomandări pentru consumatorii de energie în această perioadă? De asemenea, vino cu 3 recomandări/propuneri pentru autorități…

–  Prețurile cresc mai repede decât salariile, iar procesul continuă. Probabil cheltuiți un procent important din venitul familiei pe energie electrică și căldură.

Cel mai ieftin kWh este cel economisit. Iar economia nu înseamnă restricții sau raționalizare, ci eficiență energetică.

Putem fi eficienți energetic, având același grad de confort și consumând mai puține resurse energetice și financiare. Trebuie doar să ne adaptăm stilul de viață și să utilizăm tehnologia în favoarea noastră.

Sfaturi pentru consumatorii de energie:

  1. să caute modalități prin care să își reducă consumul de energie:
  2. înlocuirea becurilor clasice cu unele LED: consumă de 7 ori mai puțină energie, luminează la fel și sunt de 10 ori mai rezistente. Deci, la finalul ciclului lor de viață sunt mai ieftine decât cele clasice;
  3. utilizarea unor echipamente inteligente: termostat inteligent – reducerea temperaturii cu un grad celsius aduce o economie de până la 8%;
  4. eliminarea consumului de energie electrică în stand-by: energia în modul stand-by este energia electrică consumată de aparatele şi echipamentele electrice când acestea sunt oprite de la comutatorul off și lăsate în priză. Adică atunci când nu îşi îndeplinesc funcţiile pentru care au fost create.
  5.  să își monitorizeze consumul de energie, așa cum își monitorizează bugetul familiei, nivelul combustibilului din rezervorul mașinii sau coșul de cumpărături de la supermarket;
  6. să se informeze din surse corecte;

Recomandări pentru autorități:

Să gândească pe termen lung. Energia este un sector strategic, de siguranță națională. Să dovedească că înteleg acest aspect.

Să aibă încredere în tineri și să le ofere șansa de a arăta că pot face performanță și la nivel înalt, în structurile de conducere și de decizie.

Și, nu în ultimul rând, România are specialiști de calibru în energie, responsabili ca energia în țara noastră să nu se oprească. Trebuie ca autoritățile să le acorde încredere, să îi asculte activ și împreună, urmând sfaturile lor, cu siguranță vom trece cu bine și peste această provocare.

 Asistăm, suntem părtași la multe schimbări de legislație, reguli. Ce așteptări ai de la autorități/actorii pieței/PR-iști/jurnaliști pe linie de comunicare?

– La toți cei cu responsabilități de comunicare mi-ar plăcea să văd că sunt interesați să comunice constructiv și să prezinte realitatea așa cum este ea, fără a o pune forțat într-o lumină pozitivă sau negativă.

Schimbările dese de legislație afectează întreg lanțul energetic, iar în final cei direct afectați sunt consumatorii de energie.

–   Cum vezi viitorul FEL România? Ce recomanzi generațiilor de tineri?

– FEL România crește sigur și sănătos. De 11 ani comunitatea noastră dezvoltă tineri români din energie. Și va continua să o facă, pentru că avem tineri buni în sectorul energetic din România, pentru că avem specialiști, experți care sunt alături de noi, ne învață, ne oferă sfaturi și sunt o sursă de inspirație.

Suntem parte din CNR – CME și beneficiem de expertiza World Energy Council, avem reprezentanți în FEL-100, comunitatea celor mai buni 100 de tineri din energie la nivel Mondial. Avem tot ce ne trebuie pentru a avea un viitor de succes.

Recomand tinerilor să fie dornici să afle cât mai multe informații, să stea pe lângă specialiști și să se inspire, să inoveze și să caute mereu noi provocări și modalități prin care să se dezvolte. Plafonarea și mersul fără plăcere la locul de muncă nu aduc nimic bun în parcursul nostru.

Planuri de viitor…

– FEL Romania își propune să fie o platformă de comunicare și cooperare între generații și să accelereze tranziția către o economie bazată pe energie curată, reducând impactul negativ pe care energia îl are asupra mediului. Proiectele și acțiunile noastre de viitor au la bază acest deziderat.

Personal îmi doresc să continui să fac parte dintr-o companie sănătoasă și să mă bucur de fiecare zi petrecută în FEL România și în energie.

– Cum vezi sectorul energetic românesc peste 10 ani? Dar comunicarea în energie?

Viitorul sistem energetic va integra sistemele și piețele de furnizare a energiei electrice, a gazelor naturale, a serviciilor de încălzire sau răcire centralizată, precum și de mobilitate, utilizând rețele inteligente care plasează cetățenii într-o poziție centrală.

Referitor la comunicare, cred că informația va fi livrată unui consumator activ în piața de energie, un consumator care va înțelege cum funcționează sistemul energetic, care își va produce singur energia, va decide când să o consume, când să o stocheze și care va înțelege importanța eficienței energetice.

 Mulțumesc, Adrian!


Publicat de

Cristina Trefaș

Director Editorial

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *