Raportul ENTSO-E confirmă: Uniunea Europeană este pregătită să asigure securitatea aprovizionării cu energie electrică în această vară

Publicat pe Categorii Semnal, Stiri externe
Prima Pagina Actual Semnal Raportul ENTSO-E confirmă: Uniunea Europeană este pregătită să asigure securitatea aprovizionării cu energie electrică în această vară

În cel mai recent raport al său, „Summer Outlook 2026”,ENTSO-E confirmă că nu anticipează riscuri generale pentru securitatea alimentării cu energie electrică în majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene în perioada verii care urmează. Comisia Europeană salută raportul ENTSO-E.

Posibile probleme au fost identificate doar în câteva piețe cu interconectare limitată la rețeaua electrică europeană, care necesită monitorizare continuă, în special în perioadele cu cerere ridicată de energie și disponibilitate redusă a capacităților de producție, se precizează în documnentul citat.

Conform cerințelor prevăzute de Regulamentul UE privind pregătirea pentru riscuri (UE/2019/941), raportul ENTSO-E se bazează pe o serie de simulări care analizează diferite resurse și scenarii. Rezultatele confirmă, per ansamblu, un nivel solid de adecvare a sistemului energetic. Raportul va contribui la analiza detaliată a situației pieței realizată de Comisia Europeană.

Imaginea actuală nu are un text alternativ. Numele fișierului este: RollUp-2-InvesTenergy-6-e1508905918701.jpg

Principalele concluzii ale raportului:

  • Capacitățile instalate din surse regenerabile, în special cele fotovoltaice, au crescut semnificativ față de vara trecută, cu peste 90 GW. În aceeași perioadă, capacitățile instalate de stocare în baterii s-au dublat.
  • În schimb, disponibilitatea capacităților termoelectrice a scăzut, în principal ca urmare a reducerii capacităților de producție pe bază de cărbune și gaze naturale (în total cu 12 GW).
  • Indisponibilitatea planificată a majorității centralelor termice pe timpul verii urmează tiparele sezoniere obișnuite.
  • Nivelurile disponibile ale resurselor hidroenergetice sunt estimate a fi mai scăzute decât vara trecută, dar rămân în concordanță cu tendințele sezoniere normale la nivelul UE.
  • Se preconizează o ușoară creștere atât a consumului total de energie electrică, cât și a cererii de vârf, comparativ cu vara precedentă.

Raportul subliniază importanța monitorizării continue a adecvării pe termen scurt a sistemului energetic de către operatorii europeni de transport și centrele regionale de coordonare.

Totodată, documentul evidențiază faptul că tensiunile geopolitice din Orientul Mijlociu sporesc incertitudinile privind securitatea aprovizionării cu petrol și gaze naturale la nivel european și mondial, ceea ce impune monitorizarea și evaluarea permanentă a potențialelor efecte.

Raportul „Summer Outlook 2026” este însoțit de o evaluare a sezonului rece 2025–2026, care confirmă că, în ansamblu, nu au fost identificate probleme privind adecvarea sistemului de alimentare cu energie electrică.

Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *