Răzvan Copoiu este noul director general al Signify România și Europa de Sud-Est

Publicat pe Categorii Flux energetic
Prima Pagina Actual Flux energetic Răzvan Copoiu este noul director general al Signify România și Europa de Sud-Est

Răzvan Copoiu este noul Director General al Signify România și al altor 9 țări din Europa de Sud-Est (Slovenia, Croația, Serbia, Bulgaria, Republica Moldova, Albania, Muntenegru, Bosnia-Herțegovina și Macedonia de Nord). Cu o experiență de peste 20 de ani în domeniul energetic și industrial, Răzvan Copoiu va coordona activitatea comercială a țărilor pe care le are în subordine, urmărind consolidarea poziției de lider a companiei pe zona de iluminat inteligent și IoT.

Copoiu vine cu o expertiză vastă în managementul vânzărilor B2B de echipamente electrice, în domeniul energiilor regenerabile și al automatizărilor industriale, dar și al soluțiilor software, IoT și Cloud based.

 ,,Inovația este cea care face un business să se diferențieze, iar în secolul 21 cred cu tărie că numai companiile care au aceasta în ADN vor avea succes. Mă bucur că mă alătur unei companii care reușeste să facă diferența în piață cu produse care sunt deopotrivă inovative, sustenabile dar și competitive. Voi valorifica întreaga mea expertiză din domeniu pentru a consolida poziția companiei în domeniul IoT și Industry 4.0, pentru a găsi cele mai eficiente soluții de business în piețele pe care le coordonez’’, a declarat Răzvan Copoiu.

Absolvent al Universității Politehnică din București și Ecole Superieure de Electricite SUPELEC din Paris, dar și un Executive MBA în cadrul ASEBUSS București, Copoiu a lucrat în companii precum ABB, Alstom, Siemens și cel mai recent la Schneider Electric, unde a condus activitatea comercială a 14 țări din Europa de Sud Est pe zona de Industrie.

Signify (Euronext: LIGHT) este lider global în domeniul iluminatului pentru piaţa profesională şi de consum şi al iluminatului care utilizează Internetul Lucrurilor. Produsele marca Philips, sistemele de iluminat conectat Interact şi serviciile de date aduc valoare businessului și transformă viețile oamenilor în case, clădiri de birouri și spații publice. Cu vânzări de peste 6.2 miliarde de EUR în 2019, avem o echipă de aproximativ 36,000 de angajați în peste 70 de țări şi exploatăm potenţialul extraordinar al luminii pentru a îmbunătăţi vieţile oamenilor.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *