Rețele Electrice România, parte a grupului PPC în România, susține activitatea medico-sanitară a Spitalului Clinic Fundeni din București prin donarea unui grup electrogen de mare putere (500 ÷ 550 kVA), pentru a putea asigura continuitatea alimentării cu energie electrică în cadrul instituției, chiar și în situații neprevăzute.

Grupul electrogen de ultimă generație urmează să fie conectat la rețeaua electrică a spitalului, pentru a asigura alimentarea cu energie electrică în cazul întreruperilor planificate sau neprevăzute, precizează compania. Acesta va deservi cu prioritate secțiile critice și alte spații esențiale, contribuind la menținerea continuității activităților medicale. Echipamentul va funcționa automat la detectarea unei căderi de tensiune și va asigura parametri stabili de alimentare. Astfel, se reduc riscurile asociate întreruperilor de energie asupra echipamentelor și proceselor medicale.
”Continuăm să ne implicăm activ în sprijinirea comunităților în care operăm, iar această donație reprezintă un pas esențial în protejarea serviciilor medicale vitale. Generatorul oferit va permite Spitalului Clinic Fundeni să își mențină funcționarea echipamentelor critice – de la aparatura de terapie intensivă până la sistemele de monitorizare și intervenție – chiar și în condiții de întreruperi neprevăzute ale alimentării cu energie electrică. Asigurarea unei surse stabile și sigure de electricitate este fundamentală pentru continuitatea actului medical și pentru siguranța pacienților. Prin întărirea infrastructurii electrice, contribuim la o alimentare mai rezilientă, atât pentru personalul medical, cât și pentru toți cei care depind de aceste servicii indispensabile,” a declarat Mihai Pește, director general al Rețele Electrice România.
Compania continuă să investească în proiecte cu impact social major, orientate către siguranță, sănătate și sprijin pentru instituțiile care deservesc populația.
Compania Rețele Electrice România operează rețele cu o lungime totală de circa 134.000 de kilometri în trei zone importante ale țării: Muntenia (inclusiv București), Banat și Dobrogea, acoperind o treime din piața locală de distribuție, și dezvoltă un program de investiții pentru îmbunătățirea calității serviciilor, siguranța și performanța rețelelor și implementarea locală a standardelor de mediu ale grupului PPC. Rețelele electrice operate de către Rețele Electrice România numără 289 de stații de transformare și peste 25.000 de posturi de transformare.









.jpg)








