RINGHEL și avocații de la IJDELEA MIHĂILESCU SPARL vor livra ANRE un studiu referitor la schimbarea furnizorului de energie în 24 de ore

Publicat pe Categorii Electrica si termica, Energie, Flux energetic
Prima Pagina Energie Electrica si termica RINGHEL și avocații de la IJDELEA MIHĂILESCU SPARL vor livra ANRE un studiu referitor la schimbarea furnizorului de energie în 24 de ore
  • Potrivit unei Directive europene, se instituie obligaţia ca, până în 2026, schimbarea furnizorului de energie să fie posibilă în 24 de ore

S.C. RINGHEL TEAM S.R.L, companie de software specializat pentru industria de energie electrică şi gaze naturale, și IJDELEA MIHĂILESCU SPARL, firmă de avocatură, vor elabora pentru Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei – ANRE un studiu referitor la domeniul specific al schimbării furnizorului de energie”.

ANRE a comunicat că a finalizat procedura simplificată de achiziție publică pentru atribuirea contractului de elaborare a studiului denumit „Studiu al situaţiei existente referitor la domeniul specific al schimbării furnizorului de energie”, activitate derulată în cadrul proiectului „Dezvoltarea capacității instituționale a Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei pentru simplificarea procesului de schimbare a furnizorului de energie electrică și de gaze naturale” – SMIS 129990/705.

Contractul de prestări servicii s-a semnat în data de 17.11.2020, are valoarea de 268.059 ron, fără T.V.A. și are durata până la data de 31.12.2021.

„Studiul situaţiei existente referitor la domeniul specific al schimbării furnizorului de energie” este necesar în vederea sprijinirii îndeplinirii obiectivului general al proiectului „Dezvoltarea capacității instituționale a Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei pentru simplificarea procesului de schimbare a furnizorului de energie electrică și de gaze naturale”. Astfel, adoptarea unor măsuri de simplificare a procedurilor administrative pentru toți consumatorii implicați în procesul de schimbare a furnizorului de energie electrică și de gaze naturale prin implementarea unei soluții informatice intuitive și inovative, va conduce la realizarea interoperabilității datelor referitoare la schimbarea furnizorului din punct de vedere al formatului precum și la îndeplinirea graduală a noilor cerințe europene care prevăd ca până în anul 2026 procesul tehnic de schimbare a furnizorului să se finalizeze în 24 ore, precizează ANRE.

Proiectul SMIS 129990/705, cu termen de finalizare 30 iunie 2022, este cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020, iar valoarea totală a proiectului este de 19.923.503,70 lei.

“Este un proiect de anvergură, cu impact la nivel naţional. Proiectul presupune implementarea unei baze de date şi a unei platforme online unice la nivel naţional, ce au ca scop optimizarea proceselor operaţionale generate de solicitările de schimbare a furnizorului; reducerea birocraţiei pentru cetăţeni şi mediul de afaceri; respectarea termenelor legale”, se menționează într-un document al ANRE.

Legislaţia prevede dreptul consumatorilor de energie şi gaze de a-şi schimba furnizorul în cel mult 21 de zile. Potrivit unei Directive europene, se instituie obligaţia ca, până în 2026, acest proces să fie posibil în 24 de ore, în orice zi lucrătoare.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *