România conduce clasamentul finanțărilor din Fondul pentru modernizare: aproape 637 milioane de euro pentru pentru investiții în energie, inclusiv stocare

Publicat pe Categorii Semnal
Prima Pagina Actual Semnal România conduce clasamentul finanțărilor din Fondul pentru modernizare: aproape 637 milioane de euro pentru pentru investiții în energie, inclusiv stocare

România va beneficia de 636,9 milioane de euro din Fondul pentru modernizare, în cadrul celei mai recente alocări de finanțare anunțate de Comisia Europeană și Banca Europeană de Investiții.

Suma face parte dintr-un pachet total de 2,5 miliarde de euro destinat finanțării a 51 de proiecte energetice în 11 state membre ale Uniunii Europene, bani proveniți din veniturile generate de Schema UE de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS).

Pentru România, finanțarea este orientată către dezvoltarea unor instalații autonome de stocare a energiei electrice în baterii, investiții considerate esențiale pentru integrarea unui volum tot mai mare de energie regenerabilă în Sistemul Energetic Național și pentru creșterea flexibilității și securității acestuia.

Sursă foto: Comisia Europeană

Prin această nouă tranșă de finanțare, valoarea totală a fondurilor puse la dispoziție prin Fondul pentru modernizare de la lansarea sa, în ianuarie 2021, ajunge la 23,2 miliarde de euro.

Cu aproape 637 de milioane de euro, România este cel mai mare beneficiar al acestei runde de finanțare, înaintea Ungariei (552,3 milioane euro) și Cehiei (516,8 milioane euro).

Investițiile finanțate prin Fondul pentru modernizare urmăresc modernizarea sistemelor energetice, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și creșterea eficienței energetice în sectoarele energiei, industriei și transporturilor.

În cazul României, dezvoltarea capacităților de stocare în baterii reprezintă una dintre prioritățile tranziției energetice, în condițiile în care ritmul investițiilor în parcuri fotovoltaice și eoliene este în continuă creștere. Noile sisteme de stocare vor contribui la echilibrarea rețelei, la integrarea unei cantități mai mari de energie regenerabilă și la reducerea dezechilibrelor din sistem.

Investiții în energie curată în întreaga Uniune Europeană

Cele 51 de proiecte finanțate vizează dezvoltarea energiei regenerabile, modernizarea rețelelor electrice, eficiența energetică și soluțiile de stocare.

Printre proiectele aprobate se numără:

  • decarbonizarea sistemelor de termoficare din Cehia;
  • înlocuirea autobuzelor și vehiculelor diesel cu transport electric în Estonia și Letonia;
  • creșterea eficienței energetice în industrie în Grecia și Lituania;
  • digitalizarea rețelelor electrice din Ungaria;
  • dezvoltarea energiei geotermale pentru încălzire centralizată în Croația;
  • stocarea energiei termice și renovarea clădirilor rezidențiale în Polonia;
  • programe de eficiență energetică pentru clădirile publice din Portugalia;
  • dezvoltarea capacităților de producție din surse regenerabile și a stocării energiei în Slovenia.

Fondul pentru modernizare este alimentat din veniturile obținute prin licitarea certificatelor de emisii în cadrul EU ETS și sprijină 13 state membre cu venituri sub media Uniunii Europene, inclusiv România.

Se finanțează investiții în:

  • producerea energiei din surse regenerabile;
  • eficiență energetică;
  • stocarea energiei;
  • modernizarea rețelelor electrice și a sistemelor de termoficare;
  • tranziția justă în regiunile dependente de combustibili fosili.

Fondul completează alte instrumente europene, precum Mecanismul de Redresare și Reziliență, Fondul pentru o Tranziție Justă și politica de coeziune, contribuind la implementarea obiectivelor din REPowerEU și ale pachetului „Fit for 55”.

Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru o tranziție curată, justă și competitivă, Teresa Ribera, a subliniat că Fondul pentru modernizare reprezintă un exemplu concret al modului în care veniturile generate de EU ETS sunt reinvestite în proiecte care sporesc competitivitatea economiei europene și accelerează tranziția climatică.

La rândul său, comisarul european pentru Climă, Wopke Hoekstra, a declarat că Fondul pentru modernizare demonstrează, an de an, solidaritatea europeană, sprijinind investiții esențiale în industrie, infrastructură energetică, stocare și modernizarea rețelelor din statele membre cu venituri mai reduse.

Vicepreședintele Băncii Europene de Investiții, Ambroise Fayolle, a evidențiat că accelerarea investițiilor în energia curată înseamnă energie mai accesibilă și mai sigură pentru cetățeni și companii, iar investițiile în surse regenerabile, rețele inteligente și stocare consolidează independența energetică și competitivitatea Uniunii Europene.

Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *